Internaționalul român continuă să impresioneze în La Liga, cota sa de piață atingând pragul de 18 milioane de euro. Conform Corriere dello Sport, Andrei Rațiu este fundașul cu cele mai multe driblinguri reușite din marile campionate ale Europei. Românul a transformat banda dreaptă într-o scenă personală, demonstrând o „performanță ofensivă ce îl plasează în fruntea tuturor”, așa cum notează sursa citată. În spatele „tricolorului” se află tânărul Palestra (32), cei doi fiind urmați de Kayode (31), Dodo (29) și Gudmundsson (27).
Stilul de joc al lui „Sonic”, bazat pe viteză și tehnică, confirmă tendința fotbalului modern, care cere fundașilor nu doar siguranță defensivă, ci și o capacitate constantă de a destabiliza apărările adverse.
Rațiu, ținut pe loc de o accidentare
Din nefericire, seria excelentă a fundașului român a fost întreruptă brusc în urmă cu două săptămâni. Rațiu a părăsit terenul accidentat în minutul 36 al partidei câștigate de Rayo Vallecano împotriva celor de la Mallorca (2-1), acuzând probleme musculare la coapsa stângă.
Spaniolii de la Marca au anunțat că leziunea nu este una extrem de gravă, dar necesită precauție. Rațiu a ratat deja meciurile cu Alaves (0-2, Cupa Regelui), Celta Vigo (0-3) și confruntarea cu Osasuna (1-3).
Staff-ul medical al celor de la Rayo preconizează revenirea sa pe gazon la începutul lunii viitoare. Obiectivul este ca Andrei Rațiu să fie apt de joc pentru duelul de foc cu Real Madrid, programat duminică, 1 februarie 2026.