La ce rezultate are Cosmin Contra, în prima sa experiență de antrenor în Qatar, el va prinde „rădăcini“, în această țară foarte bogată din zona Golfului Persic, dacă va continua pe aceeași linie.
În acest context, Al-Arabi Doha, actuala echipă a lui „Guriță“, poate fi doar o rampă de lansare pentru el spre un nivel mult mai înalt. Pe termen lung, Contra poate deveni un candidat, inclusiv pentru postul de selecționer, așa cum s-a întâmplat cu Cosmin Olăroiu, în Emirate.
Contra a câștigat votul publicului, spulberând concurența
În acest moment, Contra tocmai a atins o bornă impresionantă, la Al-Arabi Doha, în ceea ce privește CV-ul său de antrenor. Prin această performanță, fostul selecționer al României a dus penultima clasată din Qatar Stars League, în momentul instalării sale în funcție, la doar trei puncte de podium!
Această „metamorfoză“ e demnă de un antrenor cu „bagheta magică“ la el! Și explică de ce românul a fost ales „Antrenorul Etapei“ de către șefii fotbalului din Qatar, după încheierea rundei cu numărul 10, în weekend.
Această victorie a fost urmată de alta pentru „Guriță“. La celebra emisiune „90“, difuzată de postul Al-Kass, realizatorii au inițiat un sondaj de opinie cu următoarea întrebare: „Cine e cel mai bun antrenor din Qatar Stars League?“.
Când s-au afișat rezultatele pe ecran, s-a văzut că românul Cosmin Contra și-a spulberat rivalii, în acest sondaj! Concret, românul a primit 59% din voturi, fiind urmat de portughezul Pedro Martins, tehnicianul liderului Al-Gharafa (22%) și de spaniolul David Prats (19%), care a făcut din micuța Al-Shamal o pretendentă la titlu, în campionat.
Rezultatul sondajului s-a viralizat instant, în Qatar, în condițiile în care Al-Arabi, o echipă de tradiție în această țară, cu un trecut glorios, are foarte mulți suporteri. Cosmin Contra e al treilea român care antrenează această formație, de la începutul anilor 2000, după Ilie Balaci (2005-2006) și Dan Petrescu (2014).