Barcelona și Juventus forțează transferul stelei de 23 de ani din naționala Portugaliei

Diogo Dalot Barcelona juventus Fotbal extern
SPORT.RO
Data publicarii: Joi 29 Septembrie 2022, 16:59
Data actualizarii: Joi 29 Septembrie 2022, 17:08

Portugalia dă fotbaliști valoroși pe bandă rulantă. 

Diogo Dalot (23 de ani / 1,84 m) mai are contract cu Manchester United până pe 30 iunie 2023, iar evoluțiile de la formația lui Erik ten Hag și din reprezentativa condusă de Fernando Santos l-au propulsat pe fundașul dreapta portughez în atenția factorilor decidenți de la FC Barcelona și Juventus Torino. 

"Bătaie" pe Diogo Dalot

Daily Mail a scris azi că fotbalistul cotat la 28 milioane de euro excelează în compartimentul defensiv al lui United și s-a transformat în principală țintă pentru două cluburi uriașe ale Europei.

"Barcelona și Juventus și-au exprimat intenția să facă o propunere de transfer pentru fundașul dreapta al lui Manchester United, Diogo Dalot, dar internaționalul portughez vrea să-și prelungească înțelegerea cu gruparea din Premier League.

Tânărul de 23 de ani s-a impus ca primă variantă pe Old Trafford, sub conducerea lui Erik ten Hag, în timp ce noua apărare a antrenorului olandez - Dalot, Raphael Varane, Lisandro Martinez și Tyrell Malacia - continuă să impresioneze.

Dalot a strălucit și pentru Portugalia în pauza internațională, înscriind de două ori în victoria cu 4-0 în fața Cehiei", scrie Daily Mail.

Manchester United l-a cumpărat pe Dalot în 2018 de la FC Porto, cu suma de 22 milioane de euro, iar în sezonul 2020 - 2021 a fost împrumutat la AC Milan. În naționala Portugaliei, Diogo Dalot a marcat două goluri în șase partide. 

Format de FC Porto, Dalot a jucat în toate reprezentativele de juniori ale Portugaliei.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!