Fotbalul a introdus, în ultimii ani, competiții ca UEFA Nations League pentru a diminua numărul meciurilor neoficiale, fără mize, context care poate favoriza apariția unor partide trucate în scopuri ilicite.
Tenisul mai are de lucru atunci când vine vorba despre a treia etapă a fazei grupelor Turneului Campioanelor și a Turneului Campionilor, deoarece, inevitabil, aduce discuții referitoare la miza sportivului calificat în semifinale, după două victorii obținute în primele două confruntări.
Această situație se întâmpla des și în fotbal, în formatul anterior al Cupei Mondiale, în care marile favorite reușeau să obțină șase puncte în primele două etape și sacrificau, deseori, ultima etapă din grupe, în care își odihneau titularii pentru prima întâlnire eliminatorie.
Noskova, deja calificată în semifinale, înainte de a juca ultimul meci în grupe
Două victorii din două posibile a semnat și Linda Noskova (21 de ani, 8 WTA) la Turneul Campioanelor 2026, câștigătoarea întrecerii de la Wimbledon din acest an, care nu a avut milă de Marta Kostyuk (10 WTA) și de Cori Gauff (4 WTA), reușind să le învingă în minimum de seturi.
În situația dată, Linda Noskova este deja calificată în semifinalele Turneului Campioanelor, iar, Jessica Pegula are nevoie de o victorie împotriva ei, pentru a obține un bilet între ultimele patru ale competiției.
Trei motive pentru care Noskova - Pegula nu va fi un meci suspect, în ultima etapă a grupelor Turneului Campioanelor
Dar nu doar spusele Lindei Noskova, ci și miza financiară plus importanța discutabilă de a termina pe locul întâi în grupă scad considerabil șansele unui meci suspect, între Noskova și Pegula, în ultima etapă.
Prima reacție a Lindei Noskova, după calificarea în premieră în semifinalele Turneului Campioanelor a fost de vizibilă surprindere: „În primul rând, vă spun că nici măcar nu știam că sunt deja calificată în semifinale.
Chiar după ce s-a terminat meciul, mă concentram deja la modul în care voi juca împotriva Jessicăi Pegula, în două zile.
Nu se schimbă prea multe pentru mine. Tot vreau să câștig și acel meci. Vreau să obțin victoria, indiferent de scor.
Nu joc pentru calcule aici, așa că nu va fi diferit,” a anunțat Linda Noskova, notează site-ul WTA.
Noskova are interesul de a termina prima în grupă și de a acumula alte $230,000
Mai departe de promisiunea făcută public de Linda Noskova, campioana de la Wimbledon știe că va fi răsplătită cu $230,000, în consecință miza financiară este un stimulent uriaș, fiind mai mare decât premiul acordat unei jucătoare care câștigă un turneu de calibru WTA 250, întins pe durata unei săptămâni.
Dacă o va învinge pe americanca Pegula, Noskova își menține șansele de a-și apropia marele premiu, de $3,37 milioane, acordat doar în cazul în care campioana va fi câștigat toate cele cinci partide jucate.
Nu în ultimul rând, Noskova poate fi motivată de intenția de a termina pe locul întâi în grupe, care îi aduce în semifinale ocupanta poziției secunde din grupa opusă, lucru care, teoretic, dar nu întotdeauna și practic, înseamnă șanse crescute pentru accederea în finală.