Există tot mai multe informaţii conform cărora antrenorul echipei qatariene Al-Sadd, Roberto Mancini, este încrezător că va fi chemat înapoi în funcţia de selecţioner al Italiei, mai ales dacă Giovanni Malago devine preşedintele Federaţiei Italiene de Fotbal (FIGC), scrie site-ul Football Italia.
Roberto Mancini, încrezător că va reveni pe banca Italiei
Ratarea calificării pentru a treia ediţie consecutivă a Cupei Mondiale determină o remaniere radicală a instanţelor conducătoare ale fotbalului italian, preşedintele Federaţiei, Gabriele Gravina, şi managerul general al naţionalei, Gigi Buffon, demisionând joi.
Este de aşteptat ca exemplul lor să fie urmat de selecţionerul Gennaro Gattuso.
Potrivit Calciomercato, apropiaţi ai lui Mancini spun că acesta este încrezător că va fi în fruntea listei, mai ales dacă Malago va fi ales să conducă Federaţia.
Mancini, antrenorul care a câștigat EURO 2020
Aflat în prezent sub contract cu Al-Sadd, după o scurtă experienţă ca selecţioner al Arabiei Saudite, Mancini a câştigat EURO 2020 în primul său mandat la echipa Italiei.
Acesta a durat din 2018 până în 2023, când a demisionat brusc cu doar câteva săptămâni înainte de începerea campaniei de calificare la EURO 2024.
Agerpres