VIDEO EXCLUSIV Cristi Pulhac a numit doi vinovați pentru Auda - FCSB 4-1: „Nu sunt concentrați absolut deloc”

Publicitate

FCSB a pierdut joi seara, în deplasare, scor 1-4, în faţa formaţiei letone FK Auda, în manşa secundă din turul al doilea preliminar al Conference League şi a părăsit cupele europene. Fosta campioană a României a fost învinsă și în tur, scor 2-3 pe Ghencea. 

La finalul jocului, Cristi Pulhac (41 de ani) a numit doi fotbaliști care au greșit decisiv la două dintre golurile clubului leton. Fostul fundaș stânga al lui Dinamo i-a nominalizat pe Valentin Crețu (37) și Joyskim Dawa (30). 

Cristi Pulhac a identificat două greșeli individuale în Auda - FCSB

Pulhac a spus despre Crețu și Dawa că nu au fost concentrați absolut deloc în fazele respective, deoarece nici măcar nu s-au uitat după adversarul pe care îl aveau în marcaj. 

Imagini din Auda - FCSB 4-1

  • Inter turku basaksehir conference surpriza

„Eu cred că problema noastră, cel puțin la meciul acesta, a fost încrederea foarte mare printre jucători, adică faptul că ei probabil au simțit că sunt mai valoroși decât ei. Așa cum ne-au dat și ei impresia la începutul jocului, au controlat jocul, au pus presiune pe adversar, a lipsit doar golul!

Mă uit la golul încasat din vina lui Crețu, când nici nu se uită la adversar. Mă uit înainte la faza lui Dawa, când nici el nu se uită după adversar. Adică, nu sunt concentrați absolut deloc. 

Și mai vreau să mai spun ceva! Golurile lor nu sunt chiar atât de întâmplătoare. Un gol poți să spui că e întâmplător, dar execuțiile lor... au niște fotbaliști interesanți! Mie mi-a plăcut Kone, i-a creat probleme mari lui Dawa. Îmi pare rău, dar cred că trebuia tratat meciul cu mai multă seriozitate”, a declarat Cristi Pulhac, la emisiunea Play On Sport, în exclusivitate pe VOYO.

Dinamovistul Pulhac, alături de toate echipele românești în cupele europene

„Sunt în postura în care trebuie să țin cu orice echipă. Că-i Craiova, că-i CFR, că-i FCSB. Jucăm în Europa, e normal! E vorba de noi aici în primul rând, lăsând partea de campionat, în care e rivalitatea aceasta. Nici nu se pune în discuție!”, a mai precizat fostul fundaș stânga al lui Dinamo.  

Caseta meciului

  • FK AUDA: Purins - Hrvoj, Arroyo, Ouedraogo, Rubenis (Aranda 64') - Bongemba (M. Fofana 82'), Y. Traore, W. Fofana - Daskevics (Appiah 66'), K. Kone, Diedhiou (Kragliks 86'). ANTRENOR: Didier Zanetti
  • FCSB: Târnovanu - V. Creţu (Stoian 46'), Dawa, Duarte, Pădurariu - Boutoutaou (M. Toma 67'), Radunovic (Joao Paulo 46'), Fl. Tănase (Gnahore 77') - Cisotti, Bîrligea, Octavian Popescu. ANTRENOR: Marius Baciu
  • Au marcat: Diedhiou 45+2', 67', Kone 84' și Hrvoj 90+3' / Joao Paulo 58'
  • Cartonaşe galbene: Arroyo 33', Diedhiou 46' / Dawa 34'
  • Arbitru: Tom Owen (Ţara Galilor)
Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!