Invitat în cadrul emisiunii Poveștile Sport.ro a fost Mihai Donisan!
În interviul pe care i l-a acordat moderatorului Andru Nenciu, fostul sportiv a vorbit despre viața sa de după ce s-a lăsat de sportul profesionist, dar și despre cele mai importante momente ale sale din perioada în care concura pentru România la săritura în înălțime.
Cu un record personal de 2,32 m, Mihai Donisan e acum antrenor la CS Dinamo, pentru tinerii de la sprint și sărituri. Îi învață pe cei mici toate tainele unui sport care a adus României nenumărate medalii la Jocurile Olimpice, Campionatele Mondiale și Europene.
Mihai Donisan, nume de referință în atletismul românesc, la săritura în înălțime
Viața lui Donisan a avut multe etape interesante, chiar dacă ne raportăm la sportul profesionist. În tinerețe, pe vremea când începea să observe că are un potențial considerabil la săritura în înălțime și să fie susținut cât mai mult de antrenori, Mihai era și pompier!
Programul de la ISU îi dădea posibilitatea să poată face sport în paralel, să se antreneze la un nivel cât mai bun pentru competițiile interne și internaționale. Donisan a rememorat cu zâmbetul pe buze acei ani.
”În 2007 m-am încadrat ca subofițer la ISU, dar înainte, în luna august, am ieșit campion balcanic și aveam o indemnizație de 40 de lei, pe lângă alocația de elev. Eram la Octav Onicescu, la un liceu din Berceni, eram la acel club. Nu aveam absențe, domnul antrenor Doru Oprea ținea foarte mult ca noi să mergem și la școală, să facem și o facultate.
Asta încerc și acum să le explic elevilor mei.
Am avut multe intervenții ca pompier, dar programul era foarte bun pentru mine, pentru un sportiv. Lucram 24 de ore, dar aveam, apoi, 72 de zile liber. Mergeam la antrenamente.
Mi-am dorit mereu să fac acest sport și să fac performanță. Nu mi-a fost niciodată greu să fac acast sport. Apoi, am fost legitimat la Rapid și am început să câștig și bani”, a spus Mihai Donisan la Poveștile Sport.ro.
Recordul lui Mihai Donisan, 2,32 m
Recordul personal al lui Mihai Donisan la săritura în înălțime a fost 2,32, cu opt centimetri mai puțin decât recordul României în această probă, stabilit de Sorin Matei.
Din altă perspectivă privind performanțele, 2,45 m este recordul mondial la săritura în înălțime, deținut de cubanezul Javier Sotomayor.

















