Săritura în înălțime este una dintre cele mai urmărite probe din atletism. Mihai Donisan a participat la multe competiții internaționale pentru România, iar în spate sunt povești interesante, de care se lovește orice sportiv de mare performanță.
Retras de câțiva ani din activitate, Donisan a rememorat, în cadrul emisiunii Poveștile Sport.ro, moderată de Andru Nenciu, toate etapele din carieră, dar și din afara arenelor.
MIhai Donisan, probleme în cariera de atlet din cauza șosetelor
Donisan a avut probleme, în timpul carierei, cu găsirea adidașilor potriviți săriturii în înălțime, dar și cu găsirea șosetelor! Chiar dacă pare un detaliu minor sau exagerat, Mihai Donisan a evidențiat cât de importante sunt, mai ales în timpul alergării, în timpul pașilor până la săritură, să găsești șosetele și adidașii potrivite.
”Aveam piciorul foarte îngust și aveam nevoie de șosete mai groase. Partea neplăcută e că, cu cât trece timpul, cu atât e mai puțin bumbac în șosete. Sinteticul alunecă... am găsit de la o firmă de echipament o pereche de șosete foarte bună, care avea și un elastic, ajuta să nu alunece.
Cu ele m-am simțit foarte bine, am luat multe perechi de șosete cu acel model când am găsit”, a spus Mihai Donisan la Poveștile Sport.ro.
Mihai Donisan a reprezentat România în cele mai importatne competiții din atletism
Mihai Donisan este un nume important în istoria atletismului românesc. Participant la Campionate Mondiale și Campionate Europene la săritura în înălțime, Donisan a bifat cea mai importantă performanță la Jocurile Francofoniei, în Liban (Beirut), când a cucerit medalia de aur, în 2009.
Recordul personal al lui Mihai Donisan la săritura în înălțime a fost 2,32, cu opt centimetri mai puțin decât recordul României în această probă, stabilit de Sorin Matei.
Din altă perspectivă privind performanțele, 2,45 m este recordul mondial la săritura în înălțime, deținut de cubanezul Javier Sotomayor.
Deși a reprezentat mereu România, Donisan a fost mai apreciat în afară, de pasionații de atletism. A rememorat, la Poveștile Sport.ro, momentul în care, la un concurs din Cehia, a fost oprit de oameni din zonă pe stradă, care i-au solicitat poze și autografe.














