NEWS ALERT „Cutremur“ la Tottenham: Igor Tudor pleacă! Drăgușin va fi antrenat de un nume uriaș

„Cutremur“ la Tottenham: Igor Tudor pleacă! Drăgușin va fi antrenat de un nume uriaș Premier League

Formația londoneză, amenințată cu retrogradarea în Premier League, are o ultima tentativă de a rămâne în elita fotbalului englez.

La Tottenham începe un nou capitol! Al treilea, în același sezon, în ceea ce privește postul de antrenor. 

Danezul Thomas Frank a pornit, în acest sezon, alături de Spurs, dar a fost îndepărtat, în februarie, după ce rezultatele au fost tot mai slabe. Din păcate pentru Drăgușin și colegii săi, al doilea antrenor, croatul Igor Tudor (foto, jos), nu doar că n-a îmbunătățit lucrurile, dar mai mult a „îngropat“ echipa. Care acum are o serie șocantă despre care Sport.ro a scris aici.


Igor Tudor pleacă de la Tottenham. Vine austriacul Adolf Hütter, zis Adi Hütter

Având în vedere taboul sumbru de la Tottenham, conducerea a luat decizia de a încerca o ultima tentativă de a „trezi“ echipa. În acest sens, urmează rezilierea contractului lui Igor Tudor pe cale amiabilă. Anunțul va fi făcut, în următoarele ore, potrivit presei britanice. Mutarea n-a fost oficializată de duminică până acum, întrucât tehnicianul croat a fost lovit de decesul tatălui său.

Între timp însă, părțile au ajuns la un acord pentru rezilierea contractului.

În paralel cu negocierile purtate cu Igor Tudor, Tottenham a discutat și cu alți antrenori, pe listă pentru a prelua echipa din mers. Italianul Roberto De Zerbi a spus „nu“, punând o condiție, după cum Sport.ro a scris aici.

Așadar, s-a ajuns la varianta Adolf Hütter (foto, sus), zis Adi Hütter. Austriacul în vârsta de 56 de ani e un nume respectat în fotbalul european. Ultima dată, Adi Hütter a lucrat la Monaco, în perioada iulie 2023 – octombrie 2025. Anterior, a avut mandate la Gladbach, Frankfurt, Young Boys sau Salzburg.

În CV-ul lui Adi Hütter sunt trei trofee majore: câte un titlu cu Young Boys și Red Bull Salzburg, plus o cupă cu formația austriacă.

Numirea lui Adi Hütter e aproape de finalizare însă, în cazul în care va fi o surpriză, Tottenham are și „planul B“. Acesta constă în instalarea lui Chris Hughton.

Clasamente oferite de Sofascore
Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!