NEWS ALERT Drăgușin, antrenor nou la Tottenham: anunțul presei din Anglia

Drăgușin, antrenor nou la Tottenham: anunțul presei din Anglia Premier League

Croatul Igor Tudor n-a reușit să redreseze corabia, iar șefii clubului au declanșat starea de urgență și au demarat negocierile cu înlocuitorul actualului „principal“.

Roberto De Zerbi (foto, jos), fostul jucător al lui CFR Cluj, este dispus să preia Tottenham, însă din această vară, dacă gruparea londoneză, la care evoluează Radu Drăguşin, reuşeşte să evite retrogradarea. Informația a fost oferită de cotidianul englez, The Telegraph.

Responsabilii clubului Tottenham au discutat cu De Zerbi despre posibilitatea preluării conducerii tehnice a lui Spurs, iar tehnicianul italian a acceptat, însă cu condiţia ca londonezii să se menţină în Premier League la finalul acestui sezon.

Tottenham este pregătită, în prezent, de Igor Tudor, care nu a reuşit să câştige niciun meci în Premier League de la numirea sa în funcţie. Potrivit Agerpres, șefii iau în calcul demiterea imediată a antrenorului croat, în încercarea de a evita retrogradarea.

Echipa lui Radu Drăguşin se află, în prezent, pe locul 17 în Premier League, la un singur punct deasupra "zonei roşii" a clasamentului.

Roberto De Zerbi a antrenat, anterior, Brentford în Premier League, între 2022 şi 2024, înainte de a prelua formaţia franceză, Olympique Marseille, care l-a concediat, luna trecută.

Un alt nume vehiculat pentru postul de antrenor al lui Tottenham este cel al argentinianului Mauricio Pochettino, actualul selecţioner al Statelor Unite, care a mai activat, anterior, la echipa londoneză.

Clasamente oferite de Sofascore
Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!