- Cupa Angliei, LIVE pe VOYO!
Parte din liga a 6-a din Anglia, Macclesfield FC a furnizat marea surpriză a turului 3 din Cupa Angliei, reuşind să învingă pe teren propriu, cu scorul de 2-1, formaţia Crystal Palace, deţinătoarea trofeului, într-o partidă disputată sâmbătă.
Într-o partidă care a fost transmisă de VOYO, Macclesfield a deschis scorul, pe Stadionul ”Moss Rose”, prin căpitanul Paul Dawson, care a punctat în minutul 43, iar apoi şi-a majorat avantajul în repriza secundă, prin Isaac Buckley-Ricketts, care și-a trecut numele pe lista marcatorilor în minutul 61, înainte ca oaspeţii să reducă din diferență în finalul meciului, prin Yeremy Pino, care a consemnat golul de onoare în minutul 90.
Macclesfield FC, calificare istorică în turul 4 din Cupa Angliei
Antrenată de John Rooney, nimeni altul decât fratele mai mic al fostului internaţional englez Wayne Rooney, ocupă în prezent locul al 14-lea în National League North, al şaselea eşalon al fotbalului englez.
Luna trecută, Macclesfield FC a fost îndoliată de moartea tânărului său atacant Ethan McLeond, într-un accident rutier produs la revenirea după un meci de campionat, iar acum a reușit o victorie istorică!
Jucătorii și întreaga comunitate din jurul echipei au sărbătorit victoria, dar și calificarea în turul 4 al Cupei Angliei, de parcă ar fi promovat în Premier League, campionat care se vede și el în direct și în exclusivitate pe VOYO!
Fericire fără margini în comunitatea Macclesfield FC
Imediat după fluierul final, suporterii învingătorilor au invadat terenul, dornici să sărbătorească împreună cu jucătorii care au reuşit o performanţă extraordinară. Petrecerea a continuat și în vestiar, iar imagini au fost publicate și în The Sun.




