Stadionul din Regie, „lăcașul” defunctei Sportul Studențesc, este ținut în viață ca un pacient de aparate de către Academia Germană, o formație cu pretenții în Liga a 4-a.
Stadionul din Regie, un martor al istoriei fotbalului românesc
Chiar dacă Sportul Studențesc nu are în palmares vreun titlu de campioană sau vreo cupă, desființarea din 2017 a lăsat un gol indiscutabil în fotbalul românesc.
Trupa din Regie a fost genul de formație care, chiar dacă nu a cunoscut gloria, a avut întotdeauna un farmec aparte. Nu a atins supremația ca Steaua și Dinamo, și nici măcar ca Rapid.
Sportul s-a bazat însă pe niște nume cu greutate pentru România, cum ar fi Gheorghe Hagi, Aurel Țicleanu sau Mircea Sandu, iar la începutul anilor 2000 a oferit celebra „Gașcă nebună”, una dintre cele mai spectaculoase și imprevizibile echipe din țară ale vremii.
- 1979 este anul în care „studenții” au câștigat singurul trofeu din istorie, respectiv Cupa Balcanică.
- 1985-1986 este sezonul în care au încheiat pe locul doi în campionat, după Steaua București, câștigătoarea Cupei Campionilor Europeni din stagiunea respectivă. A fost cea mai mare performanță, pe plan intern, din istoria clubului din Regie.
- 1987-1988 este sezonul în care Sportul a ajuns în turul trei al Cupei UEFA, unde echipa a fost eliminată de Verona (1-4 la general). A fost cel mai important parcurs al „studenților” într-o competiție europeană de top.
În următoarele rânduri, Sport.ro vă prezintă, într-un reportaj de la arena din Regie, cum arată în zilele noastre stadionul echipei fondate pe 11 februarie 1916 ca un club al studenților bucureșteni.
Departe de standardele Superligii, dar măcar în viață
Stadionul din Regie are intrarea liberă pentru orice microbist cu dor de Sportul Studențesc sau de o anumită perioadă mai „romantică” din fotbalul românesc.
Strada Larisa, numărul 2, din Sectorul 6 al Bucureștiului este adresa arenei. Fanii nostalgici se pot plimba printre tribunele goale sau se pot așeza pe scaunele bine întreținute.


















































