20.000.000 de euro și destinație surpriză pentru Leandro Trossard!

20.000.000 de euro și destinație surpriză pentru Leandro Trossard! Premier League

Leandro Trossard (31 de ani) este foarte aproape să plece de la Arsenal. 

Potrivit jurnalistului Fabrizio Romano, „tunarii” au ajuns la un acord cu Beșiktaș pentru transferul internaționalului belgian, în schimbul a 20 de milioane de euro.

Mai lipsește doar acceptul final al fotbalistului, însă oficialii clubului din Istanbul sunt încrezători că mutarea va fi închisă în următoarele zile.

Trossard semnează cu Beșiktaș

Fabrizio Romano anunță că Arsenal și Beșiktaș s-au înțeles asupra sumei de transfer, iar belgianul ar urma să semneze un contract valabil până în 2029, cu opțiune de prelungire pentru încă un sezon.

Trossard ar urma să ajungă miercuri la Istanbul pentru vizita medicală și semnarea contractului. Belgianul ar urma să încaseze un salariu de aproximativ 9 milioane de euro pe sezon.

Pleacă după două sezoane și jumătate la Arsenal

Belgianul a ajuns pe Emirates în ianuarie 2023, de la Brighton, pentru 24 de milioane de euro. În tricoul londonezilor a disputat 176 de meciuri în toate competițiile, a înscris 36 de goluri și a livrat 34 de pase decisive. 

În sezonul trecut a contribuit la câștigarea titlului în Premier League, cu șase goluri și șase assisturi, iar în parcursul până în finala Ligii Campionilor a oferit cinci pase decisive.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!