FOTO Halucinant! Australienii i-au oferit lui Novak Djokovic mâncare infestată cu viermi și pâine mucegăită

Novak Djokovic mama Novak Djokovic Novak Djokovic Australian Open 2022 Novak Djokovic cazare Australia Novak Djokovic refugiati Tenis
SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 07 Ianuarie 2022, 09:12
Data actualizarii: Vineri 07 Ianuarie 2022, 09:25

Condițiile în care liderul ATP este cazat, până la aflarea deciziei finale sunt departe de a fi acceptabile. 

Autoritățile australiene l-au cazat pe Novak Djokovic într-un fost centru de detenție din Melbourne, actualmente hotel de carantinare, unde liderul ATP stă în camere vecine cu refugiații care caută azil în Australia. 

În timp ce Ministerul Afacerilor Interne din Australia, Karen Andrews anunță că Novak Djokovic nu e ținut captiv, fiind liber să părăsească țara în orice moment își dorește, mama numărului 1 mondial se plânge de condițiile precare în care fiul său a fost cazat. 

„Este foarte greu pentru mine, pentru că nu merita asta. A câștigat turneul de nouă ori și tot ceea ce se întâmplă este scandalos. Tratament fără precedent, stând într-o cameră murdară fără contact cu noi. Aceasta este o lovitură pentru el să nu câștige turneul și să nu fie cel mai bun din toate timpurile”, a declarat Dijana, mama lui Novak Djokovic, la o conferință de presă susținută în Serbia.

Spusele mamei lui Novak Djokovic s-au confirmat în această dimineață, SBS Australia publicând o serie de imagini care arată calitatea dezastruoasă a mâncării oferite. În recipientele de plastic în care a fost servită mâncarea s-au găsit viermi vii și bucăți de pâine mucegăită.

„Sunt șocat. Mâncarea pe care ne-au dat-o ne pune în pericol. Nici măcar un animal nu poate să mănânce un așa fel de mâncare,” a declarat Mustafa Salah, un refugiat din Irak care caută azil politic în Australia și care a dezvăluit că a slăbit 3 kilograme în săptămânile în care a stat la acest hotel, Park Carlton. 

Dincolo de mâncarea de standard inacceptabil, refugiații s-au plâns că nu au acces la nicio mașină de spălat, fiind nevoiți să își spele rufele cu mâna. În plus, li s-a interzis să iasă afară, iar spațiile interioare nu sunt suficiente ori menite să le faciliteze niciun fel de activitate fizică, notează ProSport

Nick Kyrgios sare în apărarea lui Novak Djokovic

Deși l-a criticat aspru în dese rânduri în trecut, inclusiv pentru organizarea turneului amical Adria Tour, care a condus la infectarea mai multor jucători cu coronavirus, Nick Kyrgios îl apără pe Novak Djokovic în aceste clipe dificile.

„Cred că e necesar să acționăm. Eu m-am vaccinat pentru sănătatea mamei mele. Cum gestionăm situația lui Djokovic însă e rău, foarte rău. Toate aceste meme-uri, titluri de știri, până la urmă vorbim despre unul din marii campioni, iar la sfârșitul zilei, e o ființă umană. Fiți mai buni,” a scris Nick Kyrgios pe Twitter.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!