VIDEO EXCLUSIV Care Nadal, care Djokovic? Versiunea neobișnuită a tenismenului perfect, lansată de primul antrenor al Simonei Halep, Firicel Tomai

Publicitate

Rafael Nadal și Novak Djokovic „nu au prins” lista loviturilor ideale în viziunea primului antrenor al Simonei Halep, Firicel Tomai.

Firicel Tomai a alcătuit un portret-robot al tenismenului preferat, în emisiunea Poveștile Sport.ro, iar, pentru lovitura de rever, a făcut alegerea neobișnuită de a nu-l pomeni pe vreunul dintre marii Novak Djokovic sau Rafael Nadal.

Primul antrenor al Simonei Halep și-a oferit perspectiva de specialist și a surprins prin alegerile făcute, numind doi dintre jucătorii mai puțin cunoscuți ai generației în care au strălucit „cei trei mari” Federer, Nadal și Djokovic.

Federer, numit și pentru serviciu și pentru forehand, în portretul-robot ales de primul antrenor angajat de Halep

„Chiar dacă serviciul a evoluat foarte mult, în ultimul timp, eu îl prefer pe al lui Federer - cu o eleganță și o lipsă de brut foarte bună. L-am văzut dând as cu 150 km/h, ceea ce... băieții servesc cu 220-230 km/h.

La forehand, culmea, deși e pe stilul vechi, dar, dacă se poate, tot la dreapta lui Federer rămân, pentru că are o biomecanică și o biciuire fantastică în lovitură.

La backhand, mie mi-a plăcut foarte mult backhandul cu o mână al lui Tommy Robredo și al lui Tomas Berdych,” a conturat Firicel Tomai portretul, în emisiunea Poveștile Sport.ro.

Rafael Nadal

  • Nadal imago17

Controlul mingii: Nadal a recunoscut că Djokovic e cel mai bun tenismen din istorie

În podcastul „Served”, Rafael Nadal i-a explicat lui Andy Roddick de ce îl consideră pe Novak Djokovic cel mai bun tenismen din istorie atât cât privește controlul mingii.

„Cu Novak, a fost diferit. Putem avea o strategie, dar, la final, e vorba de nevoia de a juca foarte bine, tot timpul.

Nu jucăm același stil, dar nu exista o strategie clară de aplicat. Cu Roger, încercam să îi atac reverul, pe când cu Novak nu aveam acest sentiment.

Trebuie să joc foarte bine pentru perioade lungi de timp. Nu pot să joc de prea multe ori la fel; de exemplu, dacă jucam înalt pe reverul lui, începea să ia mingea mai devreme și te punea în situații dificile.

Așa că am început să folosesc slice-ul împotriva lui. Uneori, a funcționat, iar, alteori era bine să joci pe centrul terenului, să nu îi acorzi unghiuri multe. 

Împotriva lui Djokovic, când încercai să deschizi terenul, dacă nu o făceai foarte precis, era capabil să deschidă și mai mult, în replică.

În materie de control al mingii, cred că e cel mai bun dintre toți cu care am jucat și pe care i-am văzut,” a spus Rafael Nadal, recunoscând superioritatea sârbului la acest capitol.

Novak Djokovic

  • Djokovic celebreaza ao 26
Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!