Aplaudata la Paris, ignorata in Romania. Manifestul Mihaelei Buzarnescu pentru mai multa sustinere in sportul romanesc: "Suntem judecati prea dur, noi sacrificam tot!"

Mihaela Buzarnescu Mihaela Buzarnescu Roland Garros Mihaela Buzarnescu Serena Williams sportul romanesc Tenis Aplaudata la Paris, ignorata in Romania: manifestul Mihaelei Buzarnescu pentru mai multa sustinere oferita sportului romanesc: "Suntem judecati prea dur, noi sacrificam tot!"
Marcu Czentye
Data publicarii: Joi 03 Iunie 2021, 09:36
Data actualizarii: Joi 03 Iunie 2021, 11:12

Mihaela Buzarnescu cere mai mult sprijin acordat sportivilor romani din partea autoritatilor, cu doua luni inaintea Jocurilor Olimpice. 

Mihaela Buzarnescu a facut o impresie placuta in meciul jucat cu Serena Williams in turul secund la Roland Garros pe Arena Philippe Chatrier, castigand un set in fata uneia dintre cele mai titrate sportive din istoria tenisului. 

La finalul partidei, incheiate scor 6-3, 5-7, 6-1 in favoarea americancei, "Miki" Buzarnescu a oferit un interviu prin care a transmis un mesaj important clasei politice din Romania, cerand in numele sportivilor mai multa sustinere pentru a putea bifa rezultate mai importante pentru sportul romanesc.

"Nu este usor sa joci si sa castigi set impotriva Serenei Williams. E o legenda! Mi-am dorit sa castig, nu am cedat nicio clipa; am intrat pe teren cu gandul ca voi da ce am mai bun si ca pot sa castig, gandindu-ma ca nu este decat o alta adversara ca oricare alta in fata mea. Mi-am spus ca o sa cred in mine si sa ma gandesc mereu ca pot, atat am avut in minte. 

Am aratat ca e posibil si, stiu si eu, ar trebui, poate, sa avem si mai multa sustinere in Romania ca sa putem evolua si mai bine, sa fie cat mai multe persoane bune aproape de noi ca sa facem rezultate mari. Cred ca am putea fi ajutati din mai multe puncte de vedere pentru increderea noastra, pentru munca pe care o depunem si pentru sacrificiile pe care le facem. 

Sa nu fim judecati atat de mult, pentru ca ne sacrificam absolut tot pentru acest sport, ca orice alt sportiv. Suntem de multe ori destul de jur judecati si imi pare foarte rau, pentru ca eu, cel putin, dau tot ce pot pe teren la fiecare meci si imi doresc enorm sa-mi fac tara mandra, echipa si pe toti cei care ma sustin. Sper din suflet ca si cei din Romania sa vada si sa ne aprecieze si sa ne sustina in continuare, fiindca suntem o tara mica, dar cu jucatori foarte buni," si-a incheiat Mihaela Buzarnescu interviul oferit pentru Eurosport. 

Ce a spus Serena Williams despre jocul Mihaelei Buzarnescu

"A fost o lupta pe cinste! Ea a jucat bine, eu am jucat de asemenea bine. Am rezistat, as fi putut castiga in 2 seturi, dar multe game-uri s-au incheiat la o diferenta de un singur punct. Simteam cum trimite loviturile castigatoare una dupa alta, punctele erau atat de lungi! A fost distractiv! Intotdeauna e frumos cand iubesti ceea ce faci si poti zambi pe teren!" a fost reactia Serenei Williams de la finalul jocului. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!