Bani Yas a cedat în sferturile de finală ale President’s Cup, competiție care oferă câștigătoarei șansa de a merge în preliminariile AFC Champions League Elite.

Formația antrenată de Daniel Isăilă a întâlnit-o pe Al Jazira, fostul club al lui Florin Tănase, într-un duel decis în ultimele minute. 

Golurile decisive s-au marcat în minutele 86 și 87

Al Jazira a intrat la pauză în avantaj, după ce Vinicius Mello a deschis scorul în minutul 40.

În minutul 86, Saeed a restabilit egalitatea pentru echipa lui Isăilă, dar entuziasmul a durat exact un minut. 

La faza imediat următoare, Bruno a lovit decisiv și a marcat golul calificării pentru Al Jazira, în minutul 87.

Statisticile vorbesc de la sine. Al Jazira a avut 56% posesie, față de 44% pentru Bani Yas. Oaspeții au fost mai periculoși și la finalizare, cu 20 de șuturi expediate, dintre care 10 pe poartă, în timp ce echipa lui Isăilă a tras de 7 ori, toate cadrate. Bani Yas a stat mai bine la capitolul cornere, 8 față de 6.