- FCSB e cel mai popular club din România, se bucură de o mediatizare pe măsură și oferă unele dintre cele mai mari contracte din Superliga noastră. Și, totuși, în ciuda acestor avantaje, fostele vedete ale roș-albaștrilor nu se grăbesc să revină la clubul patronat de Gigi Becali.
Încă de la finalul sezonului trecut, s-a speculat că Florinel Coman (28 de ani) și Adrian Șut (27 de ani) sunt așteptați înapoi de latifundiarul din Pipera după ce au eșuat în străinătate. În Qatar, la Al-Gharafa, Coman a devenit un „fotbalist de umplutură“, în timp ce, în Emirate, la campioana Al-Ain, Șut nu și-a câștigat locul de titular.
Atât de marginalizați au fost Coman și Șut, încât Florinel n-a fost folosit în nici una din cele trei partide din luna mai, ultimele pentru Al-Gharafa în campania precedentă, în timp ce Șut a adunat 63 de minute în ultimele trei meciuri disputate de Al-Ain.
Chiar și așa, în acest moment, atât Coman, cât și Șut rămân sub contract cu cluburile cu care au încheiat sezonul 2025-2026. Dar Șut se pregătește să-și facă bagajele. Nu însă cu destinația România, așa cum și-ar fi dorit Gigi Becali.
Adrian Șut, aproape de a ajunge la Al-Shabab Riad
Încă de când a dat de greu, la Al-Ain din Emirate, devenind rezervă la această formație, s-a spus că prima opțiune a lui Șut e rămânerea în zona Golfului Persic. Vorbim despre o alegere firească, în condițiile în care, la 27 de ani, mijlocașul defensiv e dornic să strângă cât mai mulți bani din fotbal. În acest sens, Șut tocmai a primit vești bune.
Potrivit presei arabe, „închizătorul“ român e pe cale să semneze cu Al-Shabab Riad. O grupare de tradiție din Saudi Pro League, această formație are șase titluri în palmares, ultimul cucerit în sezonul 2011-2012. În ultima campanie însă, formația din Riad a suferit, terminând pe un dezamăgitor loc 13 din 18.
Potrivit jurnaliștilor din zona Golfului Persic, Al-Ain și Al-Shabab negociază, în aceste zile, pentru trecerea fotbalistului român la gruparea din Saudi Pro League. Rămâne de văzut cum se va realiza mutarea: prin împrumut sau sub forma unui transfer definitiv.
În ultimii ani, Al-Shabab Riad a avut și un antrenor român, Marius Șumudică activând aici, în două mandate, în 2018-2019 și în 2022. În primul mandat al lui Șumudică, acesta a și luat doi jucători români cu el, la Al-Shabab: Valerică Găman și Constantin Budescu.
Șut poate deveni coleg cu Yannick Carrasco
Potrivit surselor din zona arabă, bugetul anual al clubului Al-Shabab e de peste 40 de milioane de euro. Dacă se va transfera la gruparea din Riad, Adrian Șut va deveni coleg cu belgianul Yannick Carrasco (32 de ani), fost star al celor de la Atletico Madrid. Aripa stângă de meserie, Carrasco evoluează, la Al-Shabab, din 2023, fiind cel mai bine plătit fotbalist al echipei cu un salariu stagional de 13 milioane de euro!






