Federaţia spaniolă de fotbal (RFEF) a reunit la Dallas legende ale echipei naţionale şi campioni mondiali din 2010, în frunte cu Iker Casillas, primul care a ridicat trofeul la Cupa Mondială din Africa de Sud, pentru a susţine selecţionata Spaniei în confruntarea cu Franţa, programată marţi în semifinalele CM 2026, informează EFE.
Iker Casillas și compania, pe stadion
Alături de Casillas, Jesus Navas, Pepe Reina şi Fernando Llorente au participat la evenimentul de la Casa de Espana din Dallas, luni, cu o zi înaintea duelului cu Les Bleus.
Au fost prezente şi alte legende ale fotbalului spaniol, precum Fernando Hierro şi Michel Salgado, alături de reprezentanţi ai diferitelor cluburi, inclusiv Emilio Butragueno de la Real Madrid, Joan Laporta de la FC Barcelona şi Martín Presa de la Rayo Vallecano, printre alţii.
"Au decis să ni se alăture în această provocare istorică pentru Spania. Marţi mergem spre o altă finală. Sunt multe meciuri de fotbal pe parcursul anului, dar cel de mâine va fi unul dintre acele meciuri istorice între două dintre cele mai bune selecţionate din lume", a declarat Rafael Louzan, preşedintele RFEF.
"Am realizat deja ceva istoric, calificându-ne pentru a doua oară în istoria noastră într-o semifinală de Cupă Mondială, ceva foarte dificil de realizat", a subliniat el, conform Agerpres.
Louzan a evidenţiat, de asemenea, caracterul jucătorilor internaţionali, foşti şi actuali, în reprezentarea Spaniei.
"Luis de la Fuente şi o mulţime de jucători fantastici au realizat acest lucru. Sunt formidabili ca oameni şi ca jucători. Şi ar trebui să ne simţim extraordinar de mândri; precum şi de cei care sunt alături de noi, care au fost campioni mondiali şi care îşi arată angajamentul şi loialitatea faţă de o echipă naţională care ne-a dat atât de mult'', a mai spus preşedintele RFEF.