Denis Drăguș se confruntă cu unul dintre cele mai slabe sezoane ale carierei. Atacantul României a ajuns la 23 de partide în campionatul Turciei fără gol marcat, în care a înregistrat doar o pasă decisivă. 

Takagazete, despre Denis Drăguș: „Pare să nu aibă succes indiferent de ce face”

Ieri, Drăguș a introdus mingea în poartă, în Gaziantep - Beșiktaș 0-2, însă chiar și așa nu a putut să îl ajute pe Mirel Rădoi, aflat la al doilea meci al său în Turcia. Reușita sa a fost anulată pentru un henț. 

În aceste condiții, jurnaliștii turci de la takagazete.com.tr au ajuns la concluzia că Denis Drăguș lasă impresia că nu are succes indiferent de ce ar face. 

„Denis Drăguș, împrumutat de la Trabzonspor la Eyüpspor și apoi la Gaziantep FK, pare să nu aibă succes indiferent de ce face. Deși jucătorul român a marcat un gol împotriva lui Beșiktaș aseară, acesta i-a fost anulat deoarece mingea i-a lovit mâna. 

Denis Drăguș a intrat pe teren ca rezervă a lui Drissa Camara în minutul 66 al meciului împotriva lui Beșiktaș. Numele lui Drissa Camara a fost printre cele menționate ca o posibilă achiziție de aripa stângă la Trabzonspor, fiind chiar discutat un schimb cu Drăguș.

„I-a scăzut semnificativ încrederea lui Drăguș”

Nu a reușit să întrerupă seria ghinionului din ultimele două sezoane. Se pare că vor începe negocierile cu Trabzonspor în privința lui Drăguș, care se așteaptă să rămână la Gaziantep sub conducerea lui Mirel Rădoi. 

Drăguș, care a marcat 15 goluri în prima sa perioadă la Gaziantep FK, a fost afectat de ghinion în ultimele două sezoane. În acest sezon, s-a luptat cu accidentările o perioadă considerabilă, ținându-l departe de teren perioade lungi de timp. 

Faptul că golul său, care ar fi putut fi un impuls moral pentru el, a fost anulat din cauza mingii care i-a lovit mâna, i-a scăzut semnificativ încrederea lui Drăguș”, au notat jurnaliștii turci de la takagazete.com.tr.

Denis Drăguș a marcat, în actualul sezon, la nivel de club, doar două goluri într-un meci din Cupa Turciei pentru Gaziantep. 

El a fost împrumutat inițial, în prima parte a stagiunii, de Trabzonspor la Eyupspor, iar ulterior la Gaziantep.

  • 27 de selecții, 7 goluri și o pasă decisivă are Denis Drăguș pentru România. 
  • 2.500.000 de euro este cota sa de piață, conform Transfermarkt.