GALERIE FOTO Rădoi, start de coșmar: încă un eșec și golaveraj 0-5 după primele două meciuri! Drăguș, gol anulat de VAR

Rădoi, start de coșmar: încă un eșec și golaveraj 0-5 după primele două meciuri! Drăguș, gol anulat de VAR Fotbal extern

Gaziantep, echipa lui Mirel Rădoi, a suferit un nou eșec în campionatul Turciei, 0-2 pe teren propriu contra lui Beșiktaș, în runda cu numărul 32 din Super Lig.

Rădoi a debutat weekend-ul trecut pe banca lui Gaziantep, la 0-3 contra lui Eyupspor. Nici primul meci de acasă nu a adus motive de bucurie: eșec contra lui Beșiktaș, 0-2, vineri seară.

Mirel Rădoi, al doilea eșec consecutiv la Gaziantep: 0-2 contra lui Beșiktaș

Cu Alexandru Maxim și Deian Sorescu printre titulari, meciul lui Gaziantep a început practic de la 0-1. Fundașul portughez Tiago Djalo a marcat încă din minutul 7, cu o lovitură de cap, după un corner la care a fost scăpat din marcaj de apărarea gazdelor.

Imediat după golul încasat, Mirel Rădoi s-a îndreptat către colaboratorii săi de pe bancă și a revăzut golul încasat pe tabletă.

Până la mijlocul primei reprize, Beșiktaș a mai înscris o dată. Fundașul Mujakic a pasat greșit, iar Jota Silva a rămas singur cu portarul lui Gaziantep. Goalkeeper-ul Zafer Gorgen a faultat și s-a dictat penalty pentru oaspeți, care au transformat prin Kristjan Asllani, albanezul împrumutat de la Inter.

Drăguș, gol anulat de VAR

Denis Drăguș a fost introdus de Mirel Rădoi în minutul 66, iar atacantul lui Gaziantep a avut o șansă bună de a înscrie doar două minute mai târziu. O minge trimisă în fața porții a fost respinsă cu piciorul de portarul Destanoglu.

Drăguș a trimis mingea în poartă în minutul 88, după o fază construită de Sorescu, însă reușita atacantului a fost anulată de VAR pentru un henț în momentul preluării.

Gaziantep ocupă locul 10 în Super Lig, cu 37 de puncte, și este salvată de grijile retrogradării. În ultimele două etape, echipa lui Mirel Rădoi le va mai înfrunta pe Goztepe (deplasare) și Bașakșehir (acasă).

De partea cealaltă, Beșiktaș și-a consolidat poziția a patra, cu 59 de puncte, sub Galatasaray (74p), Fenerbahce (67p) și Trabzonspor (65p).

Gaziantep - Beșiktaș 0-2

Foto: Getty Images

  • Radoi yalcin 2
Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!