- În vara anului 2023, Wataru Endo, la acel moment în vârstă de 30 de ani, pleca de la VfB Stuttgart și prindea transferul carierei. Era noul jucător al lui Liverpool! Semna un contract până în 2027 cu echipa pregătită la acea vreme de neamțul Jurgen Klopp.
Endo a evoluat în Japonia între 2011 și 2018, iar apoi a făcut pasul în Europa, la Saint-Truiden. La Stuttgart a ajuns în 2019, mai întâi sub formă de împrumut, după care a fost cumpărat definitiv pentru 1,7 milioane de euro.
Pentru transferul în Premier League, oficialii lui Liverpool au plătit aproximativ 19 milioane de euro, iar niponul spera să facă furori pe Anfield. De atunci, a jucat până la ora actuală 87 de meciuri, a marcat de două ori și a oferit două pase decisive, doar că în întrecerea 2025-2026 a suferit o accidentare care l-a făcut să bifeze foarte puține minute, 455 în total, adunate în 12 meciuri.
Wataru Endo, starul lui Liverpool, s-a retras din naționala Japoniei înainte de startul Cupei Mondiale 2026
El era cu semnul întrebării pentru participarea la Cupa Mondială 2026, dar recent, în pragul debutului turneului final, a luat o decizie dură! S-a retras din lotul pentru întrecere, dar a anunțat că renunță și definitv la națională.
Era om de bază pentru echipa niponă, adunând 73 de meciuri și patru goluri, dar acestea vor fi și statisticile sale finale! El a anunțat că nu va mai evolua pentru Japonia din acest moment, după ce a ratat prezența la Cupa Mondială.
”Mă voi retrage din lotul pentru Cupa Mondială. De la accidentarea mea, am făcut tot ce am putut până în acest moment, așa că nu am niciun regret. Desigur, există frustrare că nu am putut participa la această Cupă Mondială.
Mai mult decât atât, sunt mândru de modul în care am crescut împreună de la Cupa Mondială din Qatar, eu, în calitate de căpitan, conducând această echipă și transformând obiectivul nostru de a câștiga Cupa Mondială în ceva ce putem spune că e firesc.
Echipa actuală este cu adevărat o echipă minunată. Cred că vor depăși orice adversitate și ne vor arăta lucruri pe care nu le-am mai văzut până acum. Odată cu această campanie, mă voi retrage din echipa națională. Așa că de acum înainte, voi susține echipa națională a Japoniei ca unul dintre fani.
Momentul în care echipa națională a Japoniei va câștiga Cupa Mondială va veni cu siguranță într-o zi. Haideți să credem în asta și să-i încurajăm împreună.
Și haideți să unim forțele Japoniei în una singură, astfel încât acel moment să vină în acest turneu. Pentru toată lumea. Haideți să înfruntăm Cupa Mondială împreună!!”, a fost mesajul lui Wataru Endo.