FOTO ȘI VIDEO Autogol de zile mari al lui Otto Hindrich, portarul titular al naționalei noastre de tineret!

otto hindrich CFR Cluj Debreceni VSC Echipa Nationala de Tineret Kisvarda FC Stranieri
SPORT.RO
Data publicarii: Marti 25 Octombrie 2022, 17:35
Data actualizarii: Marti 25 Octombrie 2022, 17:34

Goalkeeper-ul este împrumutat de campioana CFR Cluj la Kisvarda, în prima ligă din Ungaria.

Kisvarda FC, cu Otto Hindrich din nou integralist între buturi, a câștigat meciul de luni seara din etapa a 12-a a campionatului Ungariei, 3-2 în deplasare cu Debreceni VSC.

Unul dintre golurile gazdelor de la Debrecen a fost, de fapt, autogolul ciudat semnat în minutul 48 de Hindrich, portarul în vârstă de 20 de ani împrumutat de la CFR Cluj.

Otto Hindrich a jucat toate minutele în acest sezon la Kisvarda

Goalkeeper-ul care a evoluat titular în ultimul meci al naționalei Under 21 a României (amicalul 0-0 cu Olanda) este integralist în acest sezon în campionatul maghiar!

După 12 runde, Kisvarda se află pe locul 3 în NB I, cu 21 de puncte, sub liderul Ferencvaros Budapesta (24 de puncte, dar din doar 10 meciuri) și surpriza Kecskemeti TE (23 de puncte).

Foto și video: Kisvarda FC

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!