Panettiere are o fetiță împreună cu marele boxer Wladimir Klitschko
Hayden Panettiere a murit la doar 36 de ani, neanunțându-se cauza decesului. "Cu profundă tristețe împărtășim tragica trecere în neființă a iubitei noastre Hayden. Ea a fost o lumină incredibilă și o forță a naturii care a adus dragoste și bucurie incomensurabile tuturor celor care au cunoscut-o și milioanelor de oameni care au urmărit-o pe ecran", a transmis Skip Panettiere, tatăl acesteia, într-o declarație pentru mass-media.
Aceasta a avut o relație mediatizată cu boxerul Wladimir Klitschko, între 2009-2011 și 2013-2018, când ucraineanul deținea multiple centuri mondiale la profesioniști la categoria supergrea. Cei doi au o fetiță, Kaya, născută în decembrie 2014. S-au despărțit în august 2018, iar Klitschko a primit custodia completă a fetiței, pentru că actrița se lupta la momentul respectiv cu depresia postpartum. De asemenea, Panettiere a mai avut relații cu actorii Milo Ventimiglia, Brian Hickerson și Stephen Colletti și jucătorul de fotbal american Scotty McKnight.
Panettiere a jucat în Heroes, Nashville și Scream
Hayden Panettiere (21 august 1989, Palisades, New York - 16 august 2026, Greenville, Carolina de Sud) a fost o cunoscută cântăreață și actriță americană. Ea avea doar patru ani când a fost distribuită în populara telenovelă americană One Life to Live. Aceasta a jucat în filme precum Remember the Titans, Ice Princess, Raising Helen, I Love You, Beth Cooper, Scream 4 și Sleepwalker, iar printre seriale de succes în care a fost protagonistă se anumără Heroes și Nashville.
Adiacent, acesta a avut o carieră muzicală, înregistrând melodii pentru rolurile interpretate, dar care au ajuns hituri. Printre acestea se numără "My Hero Is You", "Someone Like You", "I Fly", "Go to Girl", "Try", "I Still Believe", "Wake Up Call" și "The Fabric of My Life". Avea o avere estimată la 15 milioane de dolari și a fost imaginea unor campanii publicitare pentru Neutrogena, Candie's, Cotton Incorporated și Dooney & Bourke.
Fratele său a fost actorul Jansen Panettiere, decedat în februarie 2023 din cauza unei cardiomegalii (inimă mărită) și a unor complicații la valva aortică.
Foto - Getty Images

















