Sala Floreasca va găzdui, pe 29 și pe 30 noiembrie, prima ediție a Turneului Național de Table București. Organizatorii au gândit un format cu 512 participanți, care se vor înfrunta în fazele preliminarii, semifinale, finala mică și finala mare. Câștigătorul va primi un Logan, iar finalistul va merge în vacanță în Turcia.
Potrivit unul sondaj recent, tablele reprezintă unul dintre cele mai populare jocuri în rândul românilor. Peste 80% dintre conaționali sunt convinși că acest joc este un prilej ideal de socializare și că trebuie să fii un bun strateg ca să câștigi. Pornind de la aceste premise, Bazar Production a lansat o provocare pentru „tablagiii” bucureșteni (și nu numai), de a-și demonstra priceperea într-o competiție de nivel înalt, dotată cu premii importante: „Acest turneu este o șansă de a ne conecta, de a ne face noi prieteni și de a ne bucura împreună de tradiția acestui joc minunat”.
Bere pentru un an!
Câștigătorul Turneului Național de Table București va pleca acasă la volanul unui Logan, în timp ce finalistul se va consola cu o vacanță pentru două persoane la Istanbul. Și învingătorul din finala mică va fi recompensat, cu bere Amstel care să îi ajungă timp de un an.
Semifinalele, finala mică și finala mare se vor disputa în sistemul „cel mai bun din 5 partide”, în timp ce în de calificare se vor juca maxim trei partide.
Mecanismul de înscriere este foarte simplu. Cine dorește să participe trebuie să completeze doar formularul de înregistrare de pe site-ul turneulnationaldetable.ro, apoi să achite taxa de înscriere, care este mai mică pentru cei care se înscriu printre primii:
150 RON + taxe pentru primii 200 de înscriși ;
200 RON + taxe pentru următorii 200 de înscriși;
250 RON + taxe pentru următorii 112 înscriși .
Portofoliul Bazar Production, organizatorul turneului de table, include producții majore, de la concerte cu artiști de talie mondială precum Kings of Leon, Tiësto, The Chemical Brothers, Armin van Buuren și Placebo, până la evenimente sportive emblematice, precum Meciul de retragere al Generației de Aur, de pe Arena Națională.