CFR Cluj - Hermannstadt 2-1 (L. Munteanu 25', Emerllahu 55' / D.Albu 11')
FINAL
Min. 55: GOOOL CFR Cluj! Munteanu a pasat excelent pe culoar, pentru Emerllahu, care l-a învins pe Căbuz cu un șut de la marginea careului.
Min. 46: A început repriza secundă!
PAUZĂ în GRUIA!
Min.45 OCAZIE CFR! Louis Munteanu profită de o eroare comisă de Antwi și șutează din poziție grea, iar mingea lovește bara porții lui Căbuz.
Min.25 GOOOL CFR! Louis Munteanu șutează violent de la 20 metri, mingea e puțin deviată și intră în poarta lui Căbuz. Avem un meci extrem de spectaculos în Gruia.
Min.18 OCAZIE CFR! Louis Munteanu șutează de pe loc, din interiorul careului, din unghi închis, însă mingea trece peste poarta lui Căbuz. CFR a trecut la conducerea jocului, elevii lui Marius Măldărășanu au făcut un pas în spate și mizează pe cartea contraatacului.
Min.11 GOOOL Hermannstadt! Dragoș Albu reia cu capul, pe spate, după un corner executat de Jair. Lobul lui Albu îl depășește pe Hindrich, care le aduce reproșuri colegilor săi pentru plasamentul greșit.
Min.9 După un început mai bun al gazdelor, echipa lui Măldărășanu echilibrează și insistă în terenul formației in Gruia. Jair e omul care pune cele mai mari probleme în careul lui Hindrich.
A început meciul din Gruia!
Echipele de start:
- CFR Cluj: Hindrich - Coco, Sinyan, Ilie, Abeid - Fică, Keita, Emerllahu - Păun, L. Munteanu, Biliboc
- Rezerve: Gal, Zouma, Kresic, Kamora, Kun, Djokovic, Cordea, Perianu, Ciubăncan, Slimani, Korenica
- Antrenor: Andrea Mandorlini
- FC Hermannstadt: Căbuz - Antwi, Căpușă, I. Stoica, Selimovic, Ciubotaru - Albu, Ivanov, Jair - Buș, Gjorgjievski
- Rezerve: Muțiu, Issah, Bârstan, Stancu, Bejan, Oroian, Kujabi, Batista, Biceanu, Chițu, Neguț, Vuc
- Antrenor: Marius Măldărășanu
Meciul este transmis LIVE TEXT pe Sport.ro. Cele două formații se află una lângă cealaltă în clasament și sunt despărțite de un singur punct înaintea duelului de pe „Dr. Constantin Rădulescu”.
Formația lui Mandorlini caută prima victorie după mai bine de două luni, într-un start de sezon departe de pretențiile clubului din Gruia.
CFR are o singură victorie, chiar în prima etapă, 2-1 cu Unirea Slobozia, urmată de șase remize și trei înfrângeri. Clujenii au marcat 15 goluri și au încasat 20, fiind echipa cu cele mai multe reușite din lovituri de cap, șase în total.
De partea cealaltă, Hermannstadt traversează și ea o perioadă complicată. Sibienii au bifat un singur succes în deplasare în acest sezon, 2-1 cu Rapid, și au pierdut de trei ori pe teren străin. Echipa lui Marius Mălărășanu a primit 14 goluri, dintre care zece în repriza secundă.
În runda trecută, CFR Cluj a remizat spectaculos, 2-2, în derby-ul local cu „U” Cluj, în timp ce Hermannstadt a pierdut acasă, 0-1, cu FC Argeș.
Cele două echipe s-au mai întâlnit de 12 ori în Superligă. Bilanțul este net favorabil ardelenilor: 7 victorii CFR, 2 Hermannstadt și 3 remize. Primul duel a avut loc în 2018, iar cea mai clară victorie a CFR-ului s-a înregistrat în 2019, scor 3-0. Ultima confruntare directă s-a jucat în februarie 2025, când CFR s-a impus cu 1-0, prin golul lui Louis Munteanu.
CFR ocupă în prezent locul 13, cu 9 puncte din 10 meciuri, în timp ce Hermannstadt este pe locul 12, cu 10 puncte din 11 partide.


