Peste 700 de jucători din 120 de ţări participă la Campionatului Mondial de Esports de la Iaşi

Campionatul Mondial de Esports Esports Iasi mihai chirica Sporturi
SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 25 August 2023, 16:17
Data actualizarii: Vineri 25 August 2023, 17:30
Competiția a început joi și va dura până pe 3 septembrie.
Managerul Campionatului Mondial de Esports, Cristian Nistor, a afirmat că deşi campionatul mondial de Esports este o noutate pentru ieşeni, astfel de evenimente fac parte deja din viaţa noastră.

"Acest univers de gaming, influenceri, industrii creative face parte din viaţa noastră. Ar fi păcat să nu profităm de această oportunitate. Printre surprizele pe care le pregătim sunt jocul cu drone, proiecţiile de video mapping care vor fi pe Palatul Culturii, efectele pirotehnice din timpul concertelor şi foarte mulţi influenceri care vor fi aici să bucure publicul larg", a menţionat el.

În perioada 24 august - 3 septembrie, 700 de jucători profesionişti din întreaga lume ajung la Iaşi la Campionatul Mondial de Esports, România fiind reprezentată de jucători valoroşi, cu rezultate importante în competiţiile internaţionale.

Conform organizatorilor, începând cu data de 26 august, în competiţiile Campionatului Mondial de Esports pentru titlul de campioni mondiali şi premii totale de 500.000 de dolari au loc: trei competiţii pe echipe pentru jocuri de PC, Counter-Strike: Global Offensive, Counter-Strike: Global Offensive Female si Dota 2, două competiţii pentru jocuri de consolă, eFootball şi Tekken şi două competiţii pentru jocuri mobile, PUBG Mobile şi Mobile Legends.

Echipa ce va reprezenta România la competiţia de Dota 2 este condusă de Omar "w33" Aliwi, jucător născut şi crescut în România, finalist al celei mai mari competiţii de esports din lume, The International. Reprezentativa României este compusă din Angel "Flash" Niamtu, Daniel "kaan" Heisu, Radu Ionuţ "bnc" Muşat şi Mihai "Cancel" Antonio.

  • Cea mai bună jucătoare de CS:GO din lume este românca Ana Dumbravă, care va fi căpitanul reprezentativei feminine de CS:GO a României, compusă din Lavinia "Icy" Banica, Melissa "meli" Aylin, Ramona "ratons" Dodu şi Emilia "Emmy" Gratie.

În cadrul competiţiei de eFootbal căpitanul echipei României este Adrian Urmă, jucător profesionist şi fost căpitan al echipei AS Roma, semifinalist al ediţiei de UEFA Euro 2020.

Echipa formată din valoroşii jucători români ai Nexus Gaming, Blytz, Xellow, Btn, Launx şi Sound, se va lupta pentru titlu mondial de CS:GO.

Membrii echipei Iconic Crew vor reprezenta România în competiţia de Mobile Legends. Formată din Bloodz, Prinsx, Kcorei, Bucatti şi Jinn, alcătuiesc cel mai puternic squad dedicat acestui joc.

  • România va fi reprezentată în competiţia de PUBG Mobile de jucătorii echipei Nexus Gaming, formată din Dorin, Octavian, Exo şi Kapahala, care în urmă cu câteva luni a devenit vicecampioană europeană la PUBG Mobile Pro League.
  • Reprezentantul României în competiţia Tekken va fi Andrei Lazăr, care a câştigat de trei ori turneul european Viens On Doz Tekken Weekly.

Campionatul Mondial de Esports este parte a Digital Throne, un festival care se va desfăşura timp de 10 zile, în cadrul căruia vor avea loc, în zona Palatului Culturii din Iaşi, activităţi conexe şi evenimente, precum Comic Con, talkuri despre industria de esports, workshopuri educative şi showmatchuri cu invitaţi speciali. Festivitatea de închidere a Digital Throne are loc pe 1-3 septembrie cu o serie de concerte cu unii din cei mai apreciaţi artişti internaţionali şi locali: Lost Frenquencies, Tom Odell, JP Cooper, Delia, B.U.G. Mafia, Subcarpaţi şi mulţi alţii

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!