Este înlocuitoarea Cameliei Potec în inima prințului Albert de Monaco, dar nu se mai întoarce din Africa de Sud!

Printul Albert de Monaco Camelia Potec Charlene de Monaco Charlene Wittstock Monaco Sporturi
SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 10 Septembrie 2021, 07:09
Data actualizarii: Vineri 10 Septembrie 2021, 07:31

Prințesa Charlene se află în Africa de Sud de mai multe luni și a lipsit de la câteva evenimente importante pentru Monaco și pentru familia sa. Presa speculează că cei doi vor divorța. 

Camelia Potec (39 ani) a fost curtată intens, în trecut, de Prințul Albert de Monaco (63 ani), care ar fi dorit să o ceară în căsătorie, dar nu s-a înfiripat o poveste de dragoste între campioana olimpică și monarhul de pe Coasta de Azur. "Mulţi m-au întrebat dacă nu puteam face un efort ca să devin prinţesă. Nu, nu a fost ăsta ţelul meu în viaţă. Poţi să fii şi acasă prinţesa cuiva. E important să te simţi aşa, nu să ai acest statut", a dezvăluit Camelia. 

Potec are în palmares, pe lângă aurul olimpic din 2004, două medalii de bronz la Campionatele Mondiale şi patru medalii de aur, trei de argint şi zece de bronz la Campionatele Europene. Ea este președinta Federaţiei Române de Nataţie şi Pentatlon Modern și are o fetiță de trei ani, Caelia Ioana, cu Sebastian Tudor, un organizator de evenimente român. 

Prințul Albert s-a căsătorit cu o altă înotătoare

Ulterior, Prințul s-a căsătorit cu Charlene Wittstock, o înotătoare sud-africană cu 4 ani mai mare decât Potec, multiplă campioană a Africii și vicecampioană mondială cu stafeta de 4x100 mixt. Cei doi s-au cunoscut la concursul Mare Nostrum din 2000, desfășurat la Monaco, și au devenit oficial un cuplu, în 2006, când au urmărit împreună ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de Iarnă de la Torino. S-au logodit în 2010 și s-au căsătorit cu fast în 2011, iar familia are doi gemeni, Prințesa Gabriella și Prințul Jacques, născuți în decembrie 2014.  

Presa speculează că Albert și Charlene ar fi foarte aproape de o despărțire

Recent, presa internațională a speculat că relația lor s-a răcit și cei doi sunt aproape de o despărțire, după ce Charlene a lipsit de la evenimente importante, precum Monaco Grand Prix 2021, Monaco Gala Awards, concertul Red Cross Summer, Monte Carlo TV Festival și Longines Global Champions Tour of Monaco, și nu a venit în Principat nici pentru a sărbători 10 ani de mariaj. La începutul anului, aceasta s-a deplasat în țara natală pentru a participa la mai multe evenimente pentru prevenirea braconajului împotriva rinocerilor, dar presa scrie că problema a devenit un adevarat elefant în cameră pentru regalitatea monegască. 

Fosta sportivă se află de cinci luni în Africa de Sud, departe de soțul și copiii săi, motivând că a suferit o infecție serioasă, după o procedură de ridicare a sinusurilor și de grefare osoasă, care ar fi dus la mai multe intervenții chirugicale și la o internare de urgență în spital din cauza complicațiilor și a unui episod de leșin și pierdere a cunoștinței. Luni, Charlene, care ar fi internată într-un spital din Durban, dar în stare stabilă, a lipsit și de la întoarcerea la școală a gemenilor săi, ei fiind însoțiți la institutul catolic Francois d’Assise-Nicolas Barre doar de tatăl lor. 

Cei doi sunt acuzați că au falsificat reunirea familiei

În august, Charlene și Albert s-au reîntâlnit pentru prima dată în câteva luni, după ce monarhul și copiii lor au zburat în Africa de Sud, dar fotografiile îmbrățișării perechii au fost catalogate drept "stângace" de un expert în limbajul corporal, care a spus că acestea nu ar arăta "semne de afecțiune între cei doi". Deși reprezentanții familiei regale au spus că Prințeasa rămâne în Africa "pentru că trebuie să se refacă din punct de vedere medical", revistele de lifestyle din Europa au speculat că cei doi se îndreaptă către un divorț, iar fotografiile nu i-au convins pe monegasci că relațiile au rămas normale în familia lor regală. 

Istoricul Philippe Delorme a spus că "o mulțime de oameni au avut mereu impresia că este vorba de o căsătorie aranjată" între Charlene și Albert, adăugând că "Albert a ales o soție care seamănă cu mama sa (n.r. - celebra actriță americană Grace Kelly, considerată una dintre cele mai frumoase femei de la Hollywood, care s-a măritat cu Prințul Rainier III în 1956), iar Charlene s-a simțit în mod clar foarte rău în acest rol pe care toți voiau să îl joace". 

"Charlene nu a plecat în exil"

Prințul Albert a spus pentru revista People, la începutul lunii septembrie, că "Charlene nu a plecat din Monaco supărată! Nu a plecat pentru că era supărată pe mine sau pe oricine altcineva ... Nu a plecat în exil. A fost vorba doar o problemă medicală care trebuia tratată. Probabil că trebuia să abordez zvonurile mai devreme, dar m-am concentrat asupra îngrijirii copiilor și credeam că vor înceta. Bineînțeles că o afectează pe soția mea, bineînțeles că mă afectează și pe mine. Interpretarea greșită a evenimentelor este întotdeauna dăunătoare ... Suntem o țintă ușoară, ușor de atins, pentru că suntem foarte mult în atenția publicului". 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!