Tricolorii au avut un parcurs dezastruos până în acest moment, cu Gică Hagi pe banca tehnică: patru înfrângeri la rând.
Polonezii anunță dezastrul înaintea returului cu România
În clasamentul grupei din Liga B, România este ultima clasată, fără niciun punct. Suedia este lider cu 10 puncte, urmată de Bosnia pe locul doi, cu 8 puncte, și Polonia pe locul trei, cu 4 puncte.
Cu trei zile înaintea meciului de pe Arena Națională, presa poloneză a anunțat un adevărat dezastru pentru reprezentativa condusă de Jan Urban.
”Vești proaste pentru naționala Poloniei. Suntem pe punctul de a avea mari probleme!”, au titrat jurnaliștii de la Sport.pl.
Polonezii se tem că ar putea rata prezența la EURO 2028. Motivul? În funcție de felul în care vor arăta clasamentele la finalul Nations League, echipele vor fi repartizate în urnele pentru tragerea la sorți la EURO.
”Secretarul general al Federației Poloneze de Fotbal (PZPN), Lukasz Wachowski, a anunțat că UEFA a aprobat, prin Comitetul pentru Competițiile Echipelor Naționale, regulamentul preliminariilor pentru Campionatul European. Situația este clară: naționala noastră este foarte aproape de a intra în mari probleme, chiar uriașe”, au început articolul polonezii.
Pentru a face parte din Urna 2, Polonia trebuie să rămână în Liga B în Nations League. Dacă vor încheia pe locul trei sau patru în grupa de Nations League, polonezii ar putea ajunge în ”grupa morții” în preliminariile pentru EURO 2028.
Polonia nu mai este ”la mâna ei” în grupa de Nations League. Pentru a putea spera la unul din primele două locuri, polonezii trebuie să câștige meciul cu România și pe cel cu Suedia, iar scandinavii să piardă ambele meciuri sau bosniacii să facă cel mult un punct din partidele cu Suedia și România.