In timp ce FC Dinamo e finantata de fani, CS Dinamo a inaugurat a patra academie din ultimul an!

CS Dinamo academie fotbal academie handbal academie polo academie tenis Sporturi
SPORT.RO
Data publicarii: Luni 10 Mai 2021, 13:30
Data actualizarii: Luni 10 Mai 2021, 13:48

Dupa infiintarea Academiilor de la fotbal, handbal si tenis, CS Dinamo isi deschide si Academia de polo pe apa. 

CS Dinamo Bucuresti, cel mai titrat club sportiv al Romaniei, investeste in tineri sportivi. Dupa, ce, in ultimul an, "ros-albii" au pus pe picioare academii pentru fotbal, handbal si tenis, acum a fost anuntata restructurarea activitatii de la copii si juniori pentru sectia de polo pe apa. Daca, in ultimii 15 ani, Superliga a fost dominata de CSM Oradea si CSA Steaua, conducerea clubului vrea sa readuca clubul la gloria de odinioara prin cresterea propriilor jucatori.  

Dinamo este una dintre echipele de traditie din poloul romanesc, castigand, incepand cu 1957, nu mai putin de 15 campionate consecutiv. Din 1949, de la infiintarea sectiei, echipa a castigat de 32 de ori titlul national si de sapte ori Cupa Romaniei, iar pe plan international a cucerit o medalie de argint (1968) si doua de bronz (1975, 1988) in cadrul Ligii Campionilor LEN, dar si una de argint (1986) in Cupa Cupelor LEN. 

De-a lungul anilor, pentru Dinamo au evoluat poloisti valorosi, precum Vlad Hagiu, Aurel Zahan, Anatol Grintescu, Liviu Raducanu, Dan Fischer, Adrian Nastasiu, Dinu Popescu, Viorel Rus, Gheorghe Zamfirescu, Gruia Novac, Cornel Marculescu, Gavril Blajec, Stefan Kroner, Serban Popescu, Cornel Fratila, Bogdan Mihailescu, Catalin Moiceanu, Florin Ardeleanu, Doru Spanu sau Andrei Iosep. Incepand cu 2017, CS Dinamo a infiintat si echipa feminina de polo. 

Sportivii dinamovisti au ajutat si lotul national sa faca performanta: un loc 4, doua locuri 5 si un loc 6 la Jocurile Olimpice; un loc 5 la Campionatele Mondiale; trei medalii (una de argint si două de bronz), doua locuri 4 si un loc 5 la Campionatele Europene, 42 medalii (dintre care noua de aur) la Campionatele Balcanice; doua medalii (una de aur si una de argint) la Jocurile Mondiale Universitare. 

In cadrul Complexului Sportiv "Dinamo" exista un bazin descoperit si bazinul acoperit "Dinamo - Tolea Grintescu”, care dispune, la randul sau, de un bazin de dimensiuni olimpice, in care se desfasoara competitii de polo si natatie, dar si unul folosit la incalzire, antrenamente si initiere in inot, cu dimensiuni reduse (25m x 12.5m). 

AU INFIINTAT ACADEMII DE FOTBAL, TENIS SI HANDBAL, VOR SA REVINA IN PRIM-PLAN SI LA BASCHET, VOLEI SI RUGBY

In decembrie 2020, Ionel Danciulescu, Danut Lupu si Marius Niculae au fost desemnati sa se ocupe de nou-infiintata Academia de Fotbal CS Dinamo, care are grupe de varsta U6, U7, U8, U9, U10, U11 si U12 si urmeaza sa infiinteze echipe U13 si U14. Meciurile si antrenamentele acesteia se desfasoara in Stefan cel Mare, pe cele trei terenuri de fotbal disponibile. 

Academia de Tenis a fost si ea infiintata anul trecut. Printre tenismenii legitimiati in trecut la clubul "ros-alb" se regasesc Ion Tiriac, Virginia Ruzici, Mariana Simionescu, Florenta Mihai, Florin Segarceanu, Ruxandra Dragomir, Irina Sparlea, Victor Hanescu, Victor Crivoi, Adrian Ungur sau Horia Tecau. In acest moment, la echipa de seniori sunt legitimati Mihaela Buzarnescu, Gabriela Ruse, Raluca Olaru, Irina Fetecau si Andreea Prisacariu, la feminin, si Horia Tecau, Florin Mergea si Marius Copil, la masculin. Din vara anului trecut, Andrei Pavel, cel mai valoros jucator roman de simplu dupa 1989, ii antreneaza la academia dinamovista pe David Nicholas Ionel, Sebastian Gima si Stefan Palosi, trei dintre cei mai bunu juniori romani ai momentului. 

Campioana la handbal masculin in ultimii cinci sezoane (in 2020 a fost suspendat campionatul din cauza Covid-19, dar Dinamo era lider) si cu 17 titluri nationale, Dinamo si-a creat si o academie de handbal. Aceasta e condusa de managerul Andrei Savenco, iar printre antrenori se gasesc Oana Manea, Florin Vasiliu, Razvan Rapciuga si Renata Tataran - Ghionea.  

Oficialii CS Dinamo lucreaza si la revitalizarea sectiilor de baschet, rugby si volei, mai ales prin investitii in sectoarele juvenile, pentru a reveni la gloria de odinioara. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!