Courtois este considerat unul dintre cei mai mai bogați portari din istorie

La începutul lunii octombrie 2026, Thibaut Courtois a anunțat finalizarea procesului de achiziționare a firmei care produce mănușile de portar Real Gloves. Compania belgiană a fost prima care l-a sponsorizat, atunci când a fost promovat la prima echipă a clubului Genk, în 2009. Fondată în Tongeren (provincia Limburg) de Benny și Sabine Vanhaeren, în urmă cu peste trei decenii, compania a fost cumpărată de Courtois prin intermediul firmei sale Bruwag. 

De-a lungul carierei, goalkeeperul a jucat pentru Genk, Chelsea, Atletico Madrid și Real Madrid și a strâns 115 selecții la naționala Belgiei. În palmaresul său se găsesc Champions League (2), UEFA Super Cup (3), FIFA Club World Cup (1), FIFA Intercontinental Cup (1), Europa League (1), un loc 3 la Cupa Mondială (2018), La Liga (4), Copa del Rey (2), Supercopa de Espana (2), Premier League (2), FA Cup (1), EFL Cup (1) și multe premii individuale, printre care Belgian Sportsman of the year (1), The Best FIFA Goalkeeper (1), IFFHS World's Best Goalkeeper (2) și Belgian Professional Goalkeeper of the Year (1). 

Are o avere estimată la 120-125 de milioane de euro, sumă care îl plasează printre cei mai bogați portari din istoria fotbalului. Courtois a înființat firma de investiții NxtPlay Capital, deține o echipă de Formula 4 numită TC Racing, este unul din acționarii echipei de fotbal Le Mans FC, deține participații în platforma de gaming PlayVault și a investit masiv în proprietăți imobiliare de lux în Spania și Belgia.

Sels, Lammens, Penders și Casteels, alți ambasadori ai brandului belgian

Schimbarea vine după încheierea parteneriatului de trei ani al lui Thibaut Courtois cu Elite Sport, care a confirmat că portarul a decis să nu reînnoiască înțelegerea după achiziționarea mărcii belgiene. Alți ambasadori ai firmei Real mai sunt Kjell Peersman (Gent), Colin Coosemans (Anderlecht), Tobe Leysen (Genk), Jo Coppens (ultima dată la Sint-Truidense), Yannick Thoelen (Royal Antwerp), Davy Roef (Gent), Matz Sels (Nottingham Forest), Brent Gabriel (Zulte Waregem), Jelle Van Neck (Ol. Marseille), Olivier Vliegen (Arsenal Ceska Lipa), Senne Lammens (Manchester United), Mattis Seghers (Anderlecht), Nick Shinton (Sonderjyske FB), Jordi Belin (Patro Eisden), Bas Evers (Gent), Sinan Bolat (ultima dată la Igdir FK), Tom Vandenberghe (Gent), Bas Langenbick (Cercle Brugge), Hendrik Van Crombrugge (Genk), Keo Boets (Union Saint Gilloise), Mike Penders (Chelsea FC / împrumutat la Strassbourg), Victor Swinnen (RF Borains), Koen Casteels (Al Qadsiah), Femke Bastiaen (FC Utrecht), Alyssa Van de Poel (Anderlecht Women), Guillaume Hubert (Union Rochefortoise), Matt Lendfers (Sint-Truidense), Josua Lusamba (Beveren) și Koen Van Langendonck (Patro Eisden). 

Foto - Getty Images