Atacantul Ademola Lookman (28 de ani) doreşte să părăsească Atalanta încă din vara trecută, după mai multe sezoane de foarte înalt nivel în tricoul echipei din Bergamo.
Ademola Lookman vrea să plece de la Atalanta
Vârful nigerian (41 de selecții, 11 goluri) a fost deja foarte aproape de un transfer, în această iarnă, la Fenerbahce, dar mutarea nu s-a concretizat în cele din urmă din cauza lipsei unui acord total între cluburi.
În ciuda acestui fapt, dorinţa sa de a accepta o nouă provocare a rămas intactă, iar viitorul său părea să se scrie în mod clar departe de Bergamo în perioada curentă de transferuri de iarnă. Mai ales după Cupa Africii pe Naţiuni, unde a marcat patru goluri şi tot atâtea pase decisive în şase meciuri.
Lookman, aproape de un acord cu Atletico Madrid
Potrivit Sky Italia, publicație citată de News.ro, el ar putea fi transferat acum la Atlético Madrid, cu care Atalanta ar fi ajuns la un acord în valoare de peste 40 de milioane de euro.
Lookman se apropie, de asemenea, de un acord contractual cu clubul madrilen, chiar dacă decizia sa finală se lasă aşteptată.
Absenţa sa din lotul pentru meciul împotriva lui Como (duminică, ora 16:00) întăreşte însă ideea unui transfer iminent, care ar putea fi finalizat în ultimele zile ale perioadei de transferuri.
- 137 de meciuri, 55 de goluri și 27 de pase decisive a adunat Ademola Lookman la Atalanta.