VIDEO EXCLUSIV Lovitură în plin pentru Danemarca, înainte de finala cu Germania de la Campionatul European de handbal masculin
Finala Danemarca - Germania e în direct pe VOYO.
Lovitură în plin pentru Danemarca, înainte de finala cu Germania de la Campionatul European de handbal masculin
- EURO 2026 la handbal masculin se vede în direct și în exclusivitate pe VOYO!
Danemarca are probleme mari înaintea finalei Campionatului European, când va întâlni Germania! Naționala nordică s-a calificat vineri seară în ultimul act de la EURO 2026, după ce a învins, la Herning, reprezentativa Islandei, scor 31-28.
Acum, danezii vor întâlni în finala de duminică selecționata Germaniei, care a câștigat prima semifinală, scor 31-28, cu echipa Croației! Astfel, ambele semifinale s-au încheiat cu scor identic, 31-28. Totuși, succesul danezilor contra Islandei a fost marcat de un moment care poate influența și finala.
Simon Hald ar putea absenta în finala EURO 2026, Danemarca - Germania
Deocamdată, selecționerul Nikolaj Bredahl Jacobsen nu știe dacă poate miza pe Simon Hald, el nefiind pe teren în a doua repriză a confruntării cu Islanda din cauza unei lovituri încasate la nivelul capului.
A fost dus la spital, dar deocamdată nu este clar dacă va putea intra în finală. A acuzat amețeli și o stare care nu îi permite, aparent, să ducă un ritm de finală.
”Simon s-a simțit rău, așa că a fost dus la spital pentru un control. Nu pot spune mai multe acum”, spunea, după semifinala cu Islanda, selecționerul Nikolaj Bredahl Jacobsen.
Danemarca, încrezătoare înaintea finalei Campioantului European de handbal masculin 2026, contra selecționatei din Germania
Nikolaj Bredahl Jacobsen a declarat că a văzut, până acum, naționala sa la un nivel excelent, care îl face să spere la medalia de aur în finală! De ”clasă mondială” a catalogat Jacobsen evoluția, iar tinerii au făcut și ei diferența în anumite meciuri, pe parcursul Campionatului European.
”(N.r. - Despre finala EURO) Nu plecăm niciodată cu ideea că am câștigat deja. Rămânem umili. Germania este o echipă fantastică, dar suntem pregătiți să dăm totul pentru aur”, a afirmat Nikolaj Bredahl Jacobsen.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News


