SPECIAL A fost odată ca-n povești! Băiatul care s-a făcut mare pe nisipul de pe plaja Riazor

Într-o eră în care fotbalul a trecut de granițele afacerilor și a devenit mai puțin un sport și mai mult un loc în plus în rândul corporațiilor de duzină, decupăm o poveste care tinde să devină bedtime story cu destule conotații pe care nu mai ai pe unde să le cuplezi în prezentul și viitorul apropiat.

A fost odată ca-n povești! Băiatul care s-a făcut mare pe nisipul de pe plaja Riazor: Yeremay

De când au intrat arabii în incintă, iar sumele n-au mai ținut cont de contabilitate sau de diurne morale, fotbalul și-a retras dintre argumentele de bază un element care a susținut atât de mulți ani acest sport: loialitatea. Copiii nu mai aleargă să joace pentru echipa din orașul natal, să viseze la Barcelona, la Real sau Manchester United. Al Nassr, Al Hilal sau „Al-te nume” bizare au devenit ținte standard pentru noua generație. Banul e pus în dosar cu litere boldate, iar direcția nu are deloc o destinație pe care s-o admiri. 

Am făcut introducerea ca să-mi expun povestea despre un băiat care alege să nu plece de „acasă” deși ușile i s-au deschis în vestiare care țin de alte ranguri. E vorba de Yeremay, băiatul de la Deportivo La Coruna, crescut în curtea care i-a lăsat în istorie pe Valeron, pe Irureta, pe Djalminha, Makaay sau Diego Tristan, dar și titlul în Spania din anul 2000. 

Cu visele setate pe El Riazor, Yeremay a devenit, la 21 de ani, o țintă pentru cluburile mari din Spania, Anglia, Franța, Germania și Portugalia. Ultima trupă care a licitat pentru diamantul șlefuit de Depor este campioana Portugaliei, Sporting. 30 de milioane s-au pus pe masă, dar negocierile nici n-au existat deși clauza de reziliere a fost bifată. Motivul? Yeremay nu vrea să audă de Juventus, Chelsea, Sporting, Monaco, Leipzig sau Villareal - alte cluburi care au licitat. Băiatul care s-a făcut mare pe nisipul de pe plaja Riazor și care a „văzut” doar Deportivo pe străzile orașului care respiră pentru trupa locală din Galicia, refuză să facă pasul următor. 

„Pentru mine cel mai mare vis a fost și este să joc pentru Deportivo! De ce să plec dacă-mi trăiesc visul?! N-aș putea să egalez sentimentul de fericire pe care-l am când joc acasă pentru clubul pe care-l iubesc!” Sunt cuvinte pe care le știai doar dacă ai prins era când Totti era eroul Romei, când cifrele din contract nu rivalizau cu datoria locală și cu mândria siglei pe care o iubești de când deschizi ochii în fotbal. De aceea, nu prea-mi permit să mă impresioneze lacrimile fotbaliștilor care-și lasă „ecoul” la conferința de adio când un club mai mare sau mai bogat bate la ușă și funda vine la pachet cu valiza umplută. 

Poate exemplul Yeremay e unul special, poate c-o fi ceva și cu Deportivo La Coruna, care vine din urmă și cu povestea lui Lucas Perez, cel care a dat bani din contul lui ca să joace la echipa pe care a iubit-o de mic. Unii s-ar plia pe partea în care rebelul care nu vrea să plece de acasă e o poveste temporară, alții încă mai cred că există și eroi locali care au văzut esența din sport dincolo de sumele din contract. 

Oricare ar fi povestea, Yeremay e un băiat care-și merită mențiunea, care alege să stea în liga secundă din Spania, să fie parte din proiectul pe care Depor speră să o ducă înapoi în Primera, într-un an, doi, poate trei. Indiferent de unde se duce istoria, Deportivo continuă să lase în urmă eroi, povești și momente care trebuie spuse, care merită amintite.