Inter, echipa antrenată de Cristi Chivu, s-a impus cu scorul de 3-2, însă partida a fost marcată de o fază extrem de controversată.
Apel public pentru Cristi Chivu din partea unui jurnalist italian
Pe finalul primei reprize, ”Bătrâna Doamnă” a rămas în zece jucători, după o simulare a lui Bastoni, care l-a făcut pe centralul Federico La Penna să îi arate al doilea cartonaș galben lui Pierre Kalulu. Dacă Bastoni ar fi fost avertizat pentru simulare, atunci Inter ar fi rămas în zece jucători.
În urma incidentului, în Italia, s-a iscat un adevărat scandal, iar Bastoni a primit chiar amenințări cu moartea.
Paolo De Paola, directorul Tuttosport, a comentat scandalul din Derby D’Italia. La fel ca mulți oameni de fotbal din Italia, jurnalistul s-a plâns de faptul că VAR nu poate interveni pentru a împiedica acordarea celui de-al doilea cartonaș galben și a cerut și el schimbarea protocolului pentru arbitrajul video.
De altfel, De Paola a susținut că Alessandro Bastoni ar trebui să își prezinte scuze pentru gestul făcut în derby-ul cu Juventus.
”Voi începe prin a spune că, în acest caz, Bastoni nu poate fi suspendat, deoarece probele video pot fi folosite doar în cazul unei eliminări directe. Aceasta este o altă lacună, pe lângă faptul că VAR nu poate interveni în cazul unui al doilea cartonaș galben. Mă întreb cum ne putem priva de utilizarea tehnologiei doar din cauza protocolului. Este o absurditate totală, nu ne putem ascunde în spatele acestor limite. Delegatul arbitrilor vorbește despre comportamentul necorespunzător al jucătorilor, dar apoi nu se poate face nimic. Este o nebunie.
În orice caz, sunt împotriva linșajului mediatic și împotriva incriminării cuiva în acest context, pentru că insultele la adresa familiei și a copiilor sunt inacceptabile. Cu toate acestea, mă aștept ca Bastoni să își ceară scuze. Mi-ar plăcea să văd un jucător care, măcar o dată, recunoaște situația și rupe cortina complicității cu astfel de gesturi. Ar fi important ca un mare jucător al naționalei să își asume anumite responsabilități”, a spus De Paola, conform TMW.
Paolo De Paola: ”Chivu ar trebui să își prezinte scuze!”
Apoi, jurnalistul a trecut și la Cristi Chivu și, la fel ca Alessandro Bastoni, i-a cerut antrenorului român să își prezinte scuze. Paolo De Paola a fost deranjat de discursul avut de Cristi Chivu la finalul meciului, atunci când a susținut că Pierre Kalulu ar fi trebuit să ”își țină mâinile acasă” pentru a evita orice controversă.
”Și Chivu ar trebui să își prezinte scuze, pentru că, în loc să-i spună lui Kalulu să-și ‘țină mâinile acasă’, ar trebui să-și amintească faptul că ar fi trebuit să și le țină și el atunci când a lovit un adversar. Până acum fusese mereu clar în declarațiile sale la conducerea nerazzurrilor, dar de această dată a greșit”, a adăugat De Paola.