de Dan CHILOM
OPINIE Kopic și Dinamo, final de drum. Croatul nu a câștigat nimic cu gruparea roș-albă. Care a fost o decizie de neînțeles
După două sezoane și jumătate la Dinamo București, antrenorul croat de 48 de ani, Zeljko Kopic, s-a despărțit în această dimineață de gruparea roș-albă.
În primul sezon pe banca lui Dinamo, Kopic nu reușea decât să salveze echipa, in extremis chiar, după ce în ultima etapă de campionat, toate rezultatele indirecte au fost favorabile dinamoviștilor, care erau ca și retrogradați. Kopic mergea în baraj cu Csikszereda și o elimina în dublă manșă, 2-0 pe Arena Națională, și 0-0 la Miercurea Ciuc.
Kopic și Dinamo, final de drum. Ce rămâne după plecarea croatului
A venit sezonul 2024-2025, pretențiile suporterilor au crescut, a crescut și bugetul, Dinamo a început să semneze jucători bine plătiți pentru Superligă, și termină sezonul în play-off, pe poziția a 5-a. Onorant. Pentru club, suporteri, dar și pentru Kopic a fost un sezon în care echipa a crescut, a început să arate mai bine si a revenit în prim planul fotbalului din România.
În tot acest timp Dinamo nu a dat reale lovituri pe piața transferurilor, însă jucătorii care au semnat cu “câinii” în acești ani nu au semnat pe sume mici. Boateng, Stoinov, Gnahore, Cîrjan, Armstrong, Soro, Karamoko, nu sunt jucători cu salarii mici deloc, Dinamo situându-se în ultimii doi ani în topul Superligii la nivel de salarii plătite fotbaliștilor.
Ultimul sezon a fost însă ratat.
Atât conducerea, cât și suporterii își doreau neapărat ca acest proiect să ajungă la nivelul următor. Adică un trofeu și participarea în cupele europene. Cu siguranță, asta și-a dorit și Kopic, dar, din păcate, nu s-a întâmplat. Dinamo a terminat pe locul 4, și a fost eliminată din semifinale Cupei, la penaltiuri, de către Universitatea Craiova.
Ultimul tren spre Europa?
Barajul cu FCSB, marea rivală, echipa care venea de pe locul 8 al play-out-ului. Kopic & Co nu s-au ridicat deloc la miza jocului, prestând un joc modest, anost, pe undeva inexplicabil, iar FCSB a reușit să câștige cu 2-1, spulberând visele suporterilor dinamoviști de a o vedea din nou pe Dinamo în Europa, după o pauză de aproape un deceniu.
Pușcaș, cireașa de pe tort sau bomboana de pe colivă?
Una dintre mutările foarte proaste făcute de conducerea lui Dinamo, la care cu siguranță are o implicare și Kopic, este aducerea atacantului George Pușcaș, pe un salariu de peste 20.000 de euro pe lună! Un atacant ieșit total din formă, care nu mai jucase de o bună perioadă de timp, care s-a arătat fiind și accidentat, și care a cerut un salariu uriaș. O decizie de neînțeles!
Kopic a stat aproape trei ani în fotbalul romanesc, nu a câștigat nimic, niciun trofeu, dar a arătat de multe ori că este un tehnician interesant si, cel mai important, a reușit să câștige inimile dinamoviștilor. Inimi care au fost puse la încercări grele în ultimele decenii.
Croatul pleacă într-un moment rău pentru club, un moment în care era nevoie de stabilitate pe banca tehnică, mai ales că doi dintre stâlpii echipei, Boateng și Gnahore, au anunțat că nu mai continuă cu gruparea alb-roșie.
Se anunță un pic de haos la Dinamo în următoarea perioadă, dar acest lucru poate fi evitat doar dacă șefii vor face o alegere inspirată, echilibrată și de viitor. Puțin probabil, având în vedere că în ultima perioadă, deciziile conducerii lui Dinamo au lăsat de dorit.
Zeljko Kopic are actualmente o cotă bună în România și ar trebui să profite de ea pentru a mai antrena o echipă cu pretenții, pentru că dacă se gândește să plece în campionate cu fotbal superior, perioada de la Dinamo nu îl ajută foarte tare.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News



















