PSG s-a impus în fața lui Arsenal în finala Champions League, scor 4-3 la loviturile de departajare, după 1-1 în 120 de minute de joc.

„Tunarii” au deschis scorul prin Kai Havertz (6'), iar parizienii au egalat prin Dembele (65'), care a transformat din penalty.

Zaire-Emery a atins o bornă impresionantă după finala Champions League

Intrat pe teren în prelungirile meciului de la Budapesta, Zaire-Emery a doborât un record vechi de mai bine de 50 de ani.

Francezul l-a înlocuit în minutul 95 pe Fabian Ruiz, iar după ce PSG s-a impus la lovituri de departajare în fața lui Arsenal, Zaire-Emery a devenit cel mai tânăr jucător care a câștigat două finale de Champions League.

La 20 de ani și două luni, mijlocașul a bătut recordul deținut de Johan Neeskens, care avea 20 de ani și opt luni când a câștigat a doua sa finală cu Ajax Amsterdam.

Zaire-Emery este unul dintre oamenii de bază a lui Luis Enrique la PSG și a strâns în acest sezon 54 de meciuri, reușind trei goluri și cinci pase decisive în tricoul parizienilor.

183 de partide, 11 reușite și 14 assist-uri sunt cifrele mijlocașului pentru PSG.

Francezul de 20 de ani este cotat la 60 de milioane de euro, conform site-ului de specialitate Transfermarkt.com.