Gabriel Răducan (25 de ani) traversează un sezon foarte bun la Cetatea Suceava. Atacantul format la Dinamo este unul dintre cei mai eficienți jucători din Liga 2 și contribuie la parcursul surprinzător al nou-promovatei.
Răducan a semnat cu formația suceveană la începutul anului, pe vremea când aceasta evolua în Liga 3. Sub comanda lui Petre Grigoraș, echipa a obținut promovarea, iar acum are un început solid în eșalonul secund.
Ex-Dinamo, Gabriel Răducan este golgheterul echipei și pe locul doi în ligă
După 11 etape, Cetatea Suceava ocupă locul 5, cu 21 de puncte, după șase victorii, trei remize și două înfrângeri. Formația a înscris 22 de goluri, iar șapte dintre acestea îi aparțin lui Gabriel Răducan.