Performer al anului 2026, selecționerul Sergiu Stancu își spune povestea vieții și a carierei în emisiunea Poveștile Sport.ro, transmisă de Sport.ro, VOYO și YouTube Sport.ro. Timp de o oră, fostul mare jucător și antrenor al naționalei de volei masculin, face o trecere prin momentele importante ale carierei și răspunde și la Întrebările-Fulger, rubrica tradițională a emisiunii lui Andru Nenciu.
Sergiu Stancu la Poveștile Sport.ro
România, cu Sergiu Stancu selecționer, a ajuns în această toamnă până în sferturile Campionatului European de Volei, o performanță uriașă pentru tot sportul românesc. Fost mare jucător la cluburi importante ale Europei și din România, selecționerul în vârstă de 44 de ani vorbește la Poveștile Sport.ro despre parcursul tricolorilor la EURO 2026, spune care sunt atuurile echipei sale și cum a construit o reprezentativă care în ultimii ani a jucat de la egal la egal cu marile forțe ale lumii în volei.


