„Bani, bani, bani!” Fotbalistul de la FCSB care l-a făcut pe Becali să viseze: „Asta a spus Napoleon!”

tavi popescu FCSB Gigi Becali Superliga Gigi Becali
SPORT.RO
Data publicarii: Marti 15 Noiembrie 2022, 17:23
Data actualizarii: Marti 15 Noiembrie 2022, 17:28

Gigi Becali, în extaz după ultimele evoluții ale unuia dintre jucătorii săi preferați de la FCSB.

Tavi Popescu a început prost acest sezon, însă la ultimele partide ale FCSB-ului a arătat o dispoziție bună de joc, reușind chiar să marcheze (cu Rapid, scor 3-1, și cu U Craiova 1948, scor 0-2).

Noua formă pe care o arată Tavi nu poate decât să-l bucure pe Gigi Becali care de la „nu valorează un leu” a ajuns să viseze din nou că ar putea obține milioane de euro pe „perla” sa.

Becali: „Bani, bani, bani!”

„Da, dacă m-a bucurat? Dacă eu am spus că nu mai costă niciun ban, acum când e iar de milioane, cum să nu mă bucur? Asta e sigură. Banii, banii, banii, banii și iar banii, fără bani nu faci fotbal. Fără bani, faliment. Uite, Dinamo, Divizia B.

Fără bani, Astra Giurgiu, care a ajuns să fie desființată. De aceea fac eu ce fac aici. Nu vreau să rămân fără bani. Să decidă altcineva dar eu să plătesc.

Bani, bani, bani, bani, bani, bani și iar bani. Așa a zis Napoleon când a fost întrebat de ce a avut nevoie să câștige războiul. Bani, bani, bani, bani și iar bani”, a spus Becali la PRO ARENA, în emisiunea „Ora exactă însport”.

Două goluri a marcat Octavian Popescu la FCSB în acest sezon. Ambele au fost marcate în ultimele două runde, cu Rapid (3-1) și FC U Craiova (2-0).

  • Site-urile de specialitate îl evaluează pe Octavian Popescu la patru milioane de euro.
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!