Cosmin Mihalescu, directorul sportiv al lui Dinamo, spune că echipa din Liga 1 se concentrează momentan pe îmbunătățirea performanțelor sportive, în condițiile în care avantajul găzduirii meciurilor de pe teren pe noua arenă din Ștefan cel Mare nu se întrevede în orizontul imediat.
"Cu siguranță ne-ar ajuta enorm, ar fi extraordinar"
"În privința noului stadion, lucrurile par să fi intrat pe hold puțin și nu știm exact ce se va întâmpla. Stadionul ar reprezenta un punct important în dezvoltarea clubului, așa cum o vedem noi.
Dar există și toți pașii birocratici, care trebuie făcuți. Chiar dacă va ajunge să existe un stadion construit, apoi trebuie găsită o modalitate prin care să jucăm și noi acolo. Sunt multe chestiuni care poate nu ne fac să ne gândim că ar reprezenta un punct de interes imediat pentru noi.
Cu siguranță ne-ar ajuta enorm, ar fi extraordinar, dar nu e ceva care să ne ocupe timpul, în momentul de față. Pentru că este un proiect, nu o realitate imediată", a declarat Cosmin Mihalescu pentru Sport.ro.
"Groapa" a fost o carieră de nisip pentru o fabrică de cărămizi
Stadionul Dinamo, cunoscut și ca Arena din Ștefan cel Mare (după numele bulevardului din Sectorul 2 al Bucureștiului, unde există principala cale de acces în Baza Sportivă Dinamo) a fost inaugurat pe 14 octombrie 1951. Arena se află pe locul unei foste cariere de nisip folosit de o fabrică de cărămidă a familiei boierești Florescu, care a arendat apoi parcele de teren pentru construcția de case.
După 1916 și decesul Elenei Cornescu, terenul a ajuns în proprietatea Băncii Chrissoveloni, care a vândut-o pentru construcția a două hipodroame, de către Societatea Națională pentru Îmbunătățirea Rasei Cailor și Societatea Anonimă Română pentru Încurajarea Calului de Trap și Obstacole. Deși se crede că aici a fost o groapă de gunoi, locația și-a câștigat acest renume doar pentru că în zonă au apărut vremelnic o mahala ilegală, în perioada interbelică.
Stadionul a fost renovat în 2001 și 2008, iar proprietar este Ministerul Afacerilor Interne. Ultimul meci disputat de FC Dinamo 1948 în "Groapă" a fost returul barajului de promovare/menținere în Liga 1 împotriva Universității Cluj, pe 29 mai 2022. Deși meciul s-a terminat la egalitate, scor 1-1, ardelenii au promovat grație succesului din tur, scor 2-0. Dinamo a retrogradat astfel în Liga 2, pentru prima oară în istoria sa.
În aprilie 2025, a fost semnat contractul pentru construcția noului stadion, iar Compania Națională de Investiții a transmis termenele contractuale pentru demolarea și reconstruirea noului stadion, care ar urma să fie finalizat la începutul anului 2028. Procesul poate fi întârziat din cauza lipsei de fonduri, Guvernul dorind să facă ecomonie și să încadreze în deficitul bugetar de 7% stabilit de UE.














