Cornel Râpă (35 de ani), fost fundaș la FCSB și Oțelul Galați, a decis să pună punct carierei.

Rămas liber de contract după despărțirea de UTA în vara acestui an, Râpă a recunoscut că nu a găsit o ofertă care să-l convingă să continue și că familia a avut un rol decisiv.

Cornel Râpă și-a anunțat retragerea din fotbal: „Nu mi-a fost ușor”

„M-am hotărât să iau decizia asta. Nu mi-a fost ușor, dar e una firească. Nu am avut multe variante și am ajuns de comun acord cu soția să fiu aproape de casă. Sunt mândru de ce am realizat”, a spus fundașul la Digi Sport.

Crescut la Oțelul Galați, Râpă a debutat în Liga 1 în 2008. A câștigat titlul cu Oțelul în 2011, apoi s-a transferat la FCSB, unde a cucerit trei campionate consecutive (2013, 2014, 2015).

A jucat în Champions League, Europa League și pentru naționala României, apoi a plecat în Polonia, unde a evoluat la Pogon Szczecin și Cracovia, cucerind Cupa și Supercupa Poloniei.

În total, Cornel Râpă lasă în urmă o carieră cu peste 400 de meciuri oficiale și 6 trofee importante.