Sofya, soția lui Joyskim Dawa, a anunțat că fundașul central nu își va prelungi angajamentul cu FCSB în vară.
Joyskim Dawa va pleca de la FCSB
Partenera de viață a stoperului a transmis că își dorește ca viitoarea destinație a jucătorului să fie la o echipă unde să îi fie apreciate valoarea și talentul.
„Mă simt bucuroasă, foarte bucuroasă, pentru că șeful a câștigat din nou. Dar suntem obișnuiți să câștigăm împotriva Rapidului. De mult nu am mai văzut atât de multă lume la meciuri.
Sunt fericită că suporterii s-au întors alături de echipă, iar lucrurile merg din ce în ce mai bine.
Sofya Dawa: „Vom merge acolo unde este dorit”
Cred că suntem de patru ani în București. Mă simt parte din acest oraș, deși încă nu vorbesc limba română. Știu câteva cuvinte, dar nu sunt tocmai cuvinte bune.
E în regulă, pentru că româna seamănă uneori cu franceza. Toată lumea vorbește engleză, iar cei care nu vorbesc încearcă oricum să mă înțeleagă. Iubim Bucureștiul, suntem deja de patru ani aici.
Cred că Dawa își va încheia perioada la FCSB cu un titlu, pentru că este ultimul lui an aici. Nu avem nimic împotriva niciunei țări. Vom merge acolo unde este dorit și unde valoarea și talentul lui sunt apreciate”, a anunțat Sofya Dawa, potrivit fanatik.ro.
Un fundaș important la FCSB din ultimii ani
Joyskim Dawa a fost integralist în FCSB - Rapid 4-1, derby-ul etapei a 13-a din Superligă, redat LIVE TEXT & FOTO pe Sport.ro.
Dawa a fost cumpărat de FCSB în iulie 2022 de la FC Botoșani pentru 350.000 de euro. De atunci, a strâns 161 de meciuri, în care a marcat 15 goluri și a oferit trei pase decisive.
Fundașul central camerunez (10 selecții) a câștigat alături de roș-albaștri de două ori Superliga și de două Supercupa României. Contractul său expiră pe 30 iunie 2027.