Condusă la pauză după golul lui Filip Stojilkovic, FCSB a arătat mult mai bine în repriza secundă. Karlo Muhar, Aymen Boutoutaou (desemnat autorul meciului, după dubla reușită) și Joao Paulo au adus a treia victorie consecutivă pentru Reghecampf.
Ce a scris Mihai Stoica după FCSB - Rapid 4-1
Cu câteva zile înainte de FCSB - Rapid, Mihai Stoica se declara "foarte optimist", susținea că Laurențiu Reghecampf are la dispoziție "un lot mult superior" giuleștenilor.
"Mă bazez pe faptul că 'non c'è due senza tre' (n.r - nu există două victorii fără trei)", spunea Mihai Stoica, referindu-se la cele două victorii anterioare obținute de FCSB, cu Oțelul Galați și FC Voluntari.
După victoria cu Rapid, Mihai Stoica a adaptat expresia italiană. "Stasera non c'è tre senza quattro", a scris oficialul de la FCSB, pe rețelele sociale, referindu-se la faptul că acum așteaptă un succes și în etapa viitoare, contra Universității Cluj, pentru a ajunge la patru victorii consecutive.
În prelungirile meciului cu Rapid, Mihai Stoica a coborât din lojă și a mers la Laurențiu Reghecampf, la marginea terenului, pentru a-l îmbrățișa.