Sorin Paraschiv (44 de ani), fost triplu campion în Liga 1 cu Steaua/FCSB (2000-2001, 2004-2005, 2005-2006) și fost component al echipei care atingea semifinala Cupei UEFA, în 2006, spune că învingătoarea în lupta pentru supremația în prima divizie în acest sezon este greu de anticipat.
"Nu există o favorită la titlu în acest moment"
"Această jumătate de sezon din Liga 1 mi s-a părut destul de insconstantă. Nu pot încă să dau o favorită la titlul de campioană. Atunci când am dat o favorită, imediat au pierdut următoarele meciuri. Am dat-o pe favorită pe Craiova, imediat a coborât în clasament. Am dat-o pe Rapid, au rezultate care nu sunt dorite. FCSB se află unde se află în clasament, CFR Cluj nu se regăsește.
Este un campionat ciudățel, îmi place să-i spun așa. Nu există o favorită în acest moment. Cred că soarta campionatului se va juca în play-off, în ultimele cinci-șase etape. Să vedem și cine ajunge acolo, pentru că între locul șase și locul zece sunt doar trei puncte.
Îmi plac câțiva jucători de la Craiova, Mirel a reușit să închege o echipă bună acolo. Pentru că noi vorbim acolo de echipa pe care a creat-o Mirel la Craiova. Îmi place Craiova, cum arată, cum se exprimă pe teren. Îmi plăcea și cu Mirel, îmi place și acum, pare o echipă constant bună, în acest sezon", a declarant fostul mijlocaș pentru Pro TV Sport.
Clasamentul Ligii 1, după 20 de etape jucate:
1. Rapid București - 39 puncte
2. Dinamo București - 38 puncte (+16)
3. FC Botoșani - 38 puncte (+16)
4. CS Universitatea Craiova - 37 puncte
5. CFC Argeș Pitești - 34 puncte
6. Oțelul Galați - 30 puncte
7. FC Universitatea Cluj - 30 puncte
8. UTA Arad - 29 puncte
9. FCSB - 28 puncte
10. FCV Farul Constanța - 27 puncte
11. CFR Cluj - 23 puncte
12. Petrolul Ploiești - 19 puncte
13. Unirea Slobozia - 18 puncte
14. FK Csikszereda - 16 puncte
15. FC Hermanstadt - 12 puncte
16. Metaloglobus - 11 puncte












