Alexandru Musi (21 de ani) a anunțat că recuperarea sa după accidentarea suferită la precedenta acțiune a României U21 decurge bine. Aripa stângă a lui Dinamo speră să se întoarcă pe gazon până la finalul anului.
Alexandru Musi, incert pentru FCSB - Dinamo
Totuși, Musi a subliniat că ar fi riscant pentru el să joace în derby-ul FCSB - Dinamo. Prin urmare, prezența sa pe teren în derby-ul de sâmbătă, 6 decembrie (20:30), este puțin probabilă.
„Programul de recuperare decurge bine. Mă trezesc dimineață, plec spre Săftica. Mă duc la masă, iar de la 9 jumate. Încep în sală vreo două ore și fac forță pentru picior, deja lucrez pe el, iar cu alt preparator fac tren superior. După aceea fac tratament, mă duc înapoi la masă și acasă. Același program mereu.
Am avut meciul cu Csikszereda când am jucat bine, după aceea am plecat la lot a doua zi. Am făcut refacere și ne-am antrenat pe teren sintetic, pentru că pe sintetic se juca în Finlanda. Am ajuns acolo la Buftea am făcut un sprint și am simțit ceva mai tare aici (n.r.- arată spre coapsa piciorului drept). Doctorii mi-au făcut o ecografie și mi-au spus că nu e nimic rupt, nimic întins, doar o suprasolicitare.
A treia zi am plecat spre Finlanda și nu am făcut antrenament. A patra zi am încercat să fac, dar mă ținea și în a cincea zi nu am jucat meciul cu Finlanda. N-am putut și nu mă antrenasem deloc, nu avea cum să mă bage. Mi-au spus că mă lasă să mă refac pentru Spania.
Musi: „Nu vreau să intru în polemici”
Au trecut zilele acestea, am ajuns la Sibiu pentru meciul cu Spania. Am făcut un antrenament ușor de refacere cu băieții, a fost mai ok. Al doilea antrenament a fost mai bine, al treilea tot mai bine. La al patrulea, înainte de meci, la un șut am simțit un pic mai tare. Cred că acolo s-a rupt.
Eu le-am spus celor din staff. Nu știu. Fiecare om își poate da cu părerea. Poate că cei de acolo nu m-au crezut. Poate au crezut că nu vreau să joc. Nu vreau să intru în polemici. Pe mine m-a durut, asta am simțit să fac, să nu joc. Erau două meciuri puternice cu Finlanda și Spania și, sincer, trebuie să fii nebun să nu vrei să joci la echipa națională U21. Fiecare își poate da cu părerea și să creadă ce vrea el. Asta este. Pe mine chiar nu mă interesează.
Din ce am înțeles piciorul a evoluat foarte repede și foarte bine. Nu mai am nicio durere. Să joc cu FCSB este riscant și încă nu știu. Dacă planul iese bine, dacă fac ce am de făcut cu preparatorii, o să mai fac un RMN săptămâna viitoare. Dacă o să fie ok, eu zic că sunt șanse să mă vedeți pe teren până la finalul lui 2025. Eu sper că nu trece anul fără să fiu pe teren, dar orice se poate întâmpla”, a declarat Alexandru Musi, conform dinamo1948.club.
FRF a explicat ce s-a întâmplat cu Musi
Musi a făcut parte din lotul convocat de Costin Curelea pentru partidele din preliminariile EURO U21, dar nu a jucat în cele două dueluri.
Naționala României U21 a pierdut cu Finlanda și Spania, scor 0-2, în ambele întâlniri, iar Musi nu a putut fi folosit din cauza unei accidentări musculare.
Revenit de la echipa de tineret, chair dacă nu a jucat niciun minut, Alexandru Musi s-a accidentat și este posibil să rateze finalul de an în Superliga, după cum a dezvăluit Sport.ro - AICI.
FRF a venit cu explicații în legătură cu accidentarea jucătorului de 21 de ani și a dezvăluit că avea dureri musculare încă de când s-a alăturat lotului lui Costin Curelea.
Comunicatul de presă emis de FRF
„Jucătorul a acuzat probleme medicale încă de la reunirea lotului, motiv pentru care a fost supus la trei controale medicale, fără ca în urma acestora să fie confirmată vreo leziune;
Până cu o zi înaintea plecării în Finlanda, Musi s-a antrenat normal alături de restul echipei. Cu o zi înainte de plecare, jucătorul a acuzat un disconfort, motiv pentru care a efectuat o ecografie și a urmat un tratament specific. Investigațiile nu au evidențiat nicio problemă medicală;
Din precauție, miercuri dimineață, înaintea deplasării, jucătorul nu a participat la antrenament, continuând tratamentul. Ajuns în Finlanda, acesta nu a efectuat antrenamentul oficial, fiind menajat și monitorizat permanent de staff-ul medical.
Pe durata șederii în Finlanda, până la revenirea în țară, jucătorul a acuzat o stare de încărcare, motiv pentru care a urmat un program de tratament cu infiltrații, sub supravegherea echipei medicale;
După revenirea în România, jucătorul s-a antrenat normal, fără a acuza probleme în desfășurarea pregătirii. A efectuat investigații suplimentare și a continuat tratamentul, iar rezultatele au fost în continuare în limite normale, fără evidențierea vreunei leziuni;
Ulterior, a participat la antrenamentul oficial. Cu toate acestea, în cursul serii, la hotel, jucătorul a informat staff-ul că nu se simte în măsură să evolueze, afirmând că resimte din nou un disconfort;
Toate informațiile medicale confirmă cele de mai sus", a transmis FRF.
Jucătorul venit în această vară de la FCSB a reușit cinci goluri și trei pase decisive în 17 partide jucate în tricoul lui Dinamo.
- 900.000 de euro este cota lui Alexandru Musi, conform site-ului de specialitate Transfermarkt.com.