Ilie Stan (58 de ani) tocmai a început o nouă experiență în Orientul Mijlociu. Sport.ro a anunțat, în exclusivitate, unde a ajuns fostul tehnician al FCSB-ului, la o formație cu o tradiție de peste 50 ani.

În România, s-a creat această impresie, foarte departe de adevăr, cum că „plouă“ cu bani în zona arabă. În realitate, salariile astronomice sunt oferite doar în Emirate, Arabia Saudită și Qatar. Dar, inclusiv în aceste țări, avem echipe și echipe. La cele mici, de a doua jumătate a clasamentului sau din ligile inferioare, bugetele sunt reduse. Iar salariile antrenorilor sunt pe măsura acestor bugete.

Ilie Stan, contract de 70,000 de dolari în Oman

Nivelul financiar al cluburilor scade drastic, atunci când vorbim despre alte țări din zona Golfului Persic, precum Kuweit, Iordania sau Oman. Aici, fotbalul are un regim semi-profesionist. Și banii sunt puțini!

Potrivit informațiilor obținute de Sport.ro, contractul pe care tocmai l-a prins Ilie Stan, în Oman, se ridică la aproximativ 70,000 de dolari. Pe an! Partea bună e că, în zona arabă, contractele sunt respectate. Ceea înseamnă că Ilie Stan își va încasa banii până la ultimul cent, potrivit condițiilor prevăzute în contractul semnat, unul valabil până la finalul sezonului.

De remarcat că, odată cu preluarea echipei Saham din Oman, „Iliesta“ a ajuns într-o țară în care activează și un fost antrenor al „galacticilor“ de la Real Madrid. Vorbim despre portughezul Carlos Queiroz (72 de ani), selecționer al Omanului. Firește, din această postură, Queiroz are un cu totul alt venit, incomparabil cu cel al lui Ilie Stan la noua sa formație.