Săndoi a analizat situația lui Steven Nsimba, atacantul oltenilor care și-a pierdut locul de titular în angrenajul lui Filipe Coelho.
Mesajul lui Emil Săndoi pentru Steven Nsimba
Legenda Craiovei a susținut că Nsimba este principalul vinovat pentru situația în care a ajuns.
„Cred că pentru ce s-a întâmplat cu el în ultima perioadă, el este principalul vinovat, pentru că nu trebuie să uităm că în sezonul trecut Assad a început foarte bine campionatul. După aceea el a revenit, a avut evoluții foarte bune. Campionatul ăsta cred că Nsimba a început ca titular. Chiar și eu am spus că, în momentul de față, Nsimba, prin plusul de forță și viteză pe care îl are față de jucătorii din campionatul nostru, câștigase teren, a început ca titular, dar parcă ușor, ușor s-a stins.
A venit din urmă Elisor, care, vă spun sincer, mie mi-a plăcut de la prima apariție. Atunci nu a marcat, dar a avut o execuție foarte interesantă. Numai jucătorii care știu fotbal o au, mă refer la atacanți. Este foarte productiv, trebuie să recunoaștem că în suprafața de pedeapsă este letal. A avut și un plus de inspirație, pentru că de fiecare dată știe să își caute culoarele. Să fie pus într-o poziție bună pentru a finaliza și nu prea dă greș.
Săndoi, către Nsimba: „Trebuie să tragă un semnal de alarmă”
Din punctul de vedere al execuțiilor individuale, Elisor este la același nivel cu Assad, poate chiar și mai sus. Pentru Nsimba trebuie să fie un semnal de alarmă. Situația în care a ajuns nu este una plăcută. E păcat că un jucător cu calitățile lui stă pe bancă, dar eu înțeleg cât se poate de bine opțiunea antrenorului. Este interesat ca jucătorii care dau cel mai bun randament să intre și să joace. A intrat acum după câteva etape. Vedem dacă va fi folosit în continuare, pentru că programul pentru Craiova este destul de încărcat. Eu sunt convins că va avea iar șansa să joace.
Ca să fiu sincer, eu m-aș fi așteptat să îl văd jucând în meciul de cupă de la Voluntari, dar nu s-a întâmplat asta. Trebuie să tragă un semnal de alarmă și să revină la jocul și la dăruirea și atitudinea pe care le-a avut înainte pe teren. Altfel în fotbal poți să te pierzi foarte repede”, a declarat Emil Săndoi, într-o intervenție telefonică la VOYO SPORT LIVE, pe VOYO SPORT 1.
- 20 de meciuri și opt goluri în toate competițiile a strâns Steven Nsimba la Universitatea Craiova în sezonul curent.



