Dinamo deschide noua stagiune cu o deplasare pe arena „Ilie Oană”, unde o va întâlni duminică, 19 iulie, pe Petrolul. Portughezul Nuno Campos, care i-a luat locul lui Zeljko Kopic pe banca bucureștenilor, a vorbit despre situația clubului din Ștefan cel Mare.
„Sezonul a început deja pentru mine, mă simt bine. Ne gândim la primul meci, e cel mai important. Trebuie să înțelegem că e un nou început, e începutul unui nou proiect. Peste tot e la fel. Jucătorii sunt pregătiți, dar avem nevoie de timp să-i pregătim mai bine, vom crește ca echipă și vom vedea la final. Toți din club știu de ce avem nevoie, ce posturi trebuie îmbunătățite, am conversații cu cei din conducere”, a spus Nuno Campos.
Duelul portughez și legătura cu fanii
Confruntarea cu formația prahoveană îl aduce pe Campos față în față cu un alt lusitan, Ricardo Sousa. În acest context, tehnicianului dinamovist a ținut să puncteze faptul că relația personală cu antrenorul adversarilor trece în plan secund.
„E meci între Dinamo și Petrolul, nu un meci între doi antrenori portughezi. Îl știu foarte bine pe Ricardo, am luat Licența UEFA împreună. Cel mai important obiectiv este să tratăm fiecare meci cu seriozitate. Meci de meci. Vrem să ne îmbunătățim jocul, identitatea, dar și modul în care evoluăm ca echipă. Abia aștept să cunosc fanii, sunt foarte importanți pentru noi, ei sunt ‘inima’ clubului și avem nevoie de ei. Noi trebuie să fim puternici împreună, nu să fim separați. Trebuie să luăm cele 3 puncte pentru fani, pentru că sunt o parte din noi”, a transmis antrenorul.
Primul test pe teren propriu pentru Dinamo va avea loc pe 25 iulie, când echipa va primi vizita campioanei en-titre, Universitatea Craiova.