Mirel Rădoi este noul antrenor al campioanei României și a început deja treaba.

Tehnicianul pregătește meciul de duminică împotriva lui Metaloglobus. Debutul lui Mirel Rădoi de pe 15 martie va putea fi urmărit în format LIVE TEXT pe site-ul Sport.ro.

MM Stoica, despre schimbarea pe care o poate face Rădoi: „Mi se pare o variantă”

Președintele Consiliului de Administrație de la FCSB a dezvăluit că Mirel Rădoi ar vrea să schimbe sistemul.

MM Stoica a explicat că antrenorul ar putea încerca un sistem de joc în care mijlocul să fie în formă de romb, dar să păstreze patru fundași și să joace cu doi atacanți.

Concret, Mirel Rădoi și-ar dori ca FCSB să treacă de la clasicele 4-3-3 și 4-2-3-1, la un sistem 4-1-2-1-2, dar fără benzi.

„Rădoi a jucat în funcţie de jucătorii pe care i-a avut la dispoziţie. Nu l-a adus el pe Bancu, nu l-a adus pe Mora. Când îi ai... noi am spus că sistemul potrivit la Craiova - asta acum un an şi jumătate - este sistemul cu trei fundaşi centrali, ca să-i pui în valoare, că în patru Bancu şi Mora nu sunt fundaşi laterali care să facă bine faza defensivă.

(n.r. - FCSB ar putea juca în trei fundaşi centrali?) Depinde de componenţa lotului. Mi se pare o variantă când am auzit rombul la mijloc, pentru că avem mulţi optari. Un antrenor care cunoaşte sisteme schimbă în funcţie de jucătorii pe care-i are la dispoziţie.

(n.r. - Vă place ideea cu rombul?) Da, da. Îi avem pe Olaru, Octavian Popescu, Tănase, Cisotti, care pot juca şi 8, şi 10. Când joci cu doi atacanţi ai nevoie de patru atacanţi şi îi avem: Bîrligea, Thiam, Miculescu şi Stoian. Şi Cisotti a jucat la Galaţi poziţia aia, 9 fals. A jucat şi Tănase atacant în multe meciuri. Octavian Popescu poate juca şi sunt multe variante.

Noi nu avem... Creţu, Pantea sau Radunovic nu sunt de profilul lui Mora şi Bancu (n.r. ca să joace în 3 fundaşi), a declarat Mihai Stoica la Prima Sport.

Gigi Becali vrea să întărească echipa serios în vară

Patronul FCSB-ului a fost întrebat dacă formația bucureșteană va mai face transferuri importante în vara viitoare în cazul în care ratează calificare în preliminariile Conference League.

Gigi Becali a anunțat vor fi aduși cinci sau șase jucători în vară, chiar dacă FCSB nu va juca în cupele europene.

„Calificare, necalificare în Conference League trebuie cumpărați cinci-șase jucători, ei se uită la jucători, fac selecții. (n.r. cine face selecții) Întrebați-l pe MM, întrebați-l pe finul, că nu mă bag.”, a spus Gigi Becali la Digi Sport.